de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
Vechi de peste 8.000 de ani, dar disprețuit și ponegrit de-a lungul vremii, fiind considerat bun doar pentru porci, știrul a reușit să dovedească tuturor… contrariul. Plină de vitamine și minerale, planta, socotită de azteci „hrana imortalității” și de grecii antici, „amaranthus” („care nu moare”), este un leac bun atât în bolile de ficat și de inimă, cât și în diabet, obezitate și în boli de piele. Și binefacerile știrului nu se opresc aici.
Protejează organismul împotriva efectelor expunerii la radiații
Dacă până nu demult squalenul, un compus antioxidant puternic, de mare ajutor în prevenirea cancerului, s-a extras doar din ficatul de rechin, oamenii de știință au reușit să descopere acest compus organic care întinerește celulele și inhibă creșterea tumorilor maligne și în uleiul de măsline, în uleiul de germeni de grâu și în tărâțele de ovăz. Surpriza a venit însă când cercetătorii au găsit squalen și în neînsemnatul știr. Și chiar într-o cantitate uriașă, adică 8%-10%, față de 1%-1,5% cât se poate extrage din ficatul de rechin! Drept urmare, suferinzilor de cancer li se recomandă folosirea uleiului de știr atât înainte, cât și după terminarea ședințelor de chimioterapie, acesta având și rolul de a proteja organismul împotriva efectelor expunerii la radiații.
Adio psoriazis!
În plus, uleiul de știr are capacitatea de a accelera recuperarea organismului, tratând, totodată, și afecțiuni dermatologice ca psoriazis și pitiriazis. Modul de preparare a uleiului de știr este următorul: 100 g seminţe de ştir se prăjesc foarte puţin într-un vas termorezistent din sticlă, până ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdrobesc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se amestecă bine cu 250 ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient din sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros timp de o lună, agitând zilnic.
Infuzia, ideală în enurezis
Și tot știrul este un leac imbatabil împotriva enurezisului. În acest caz, spicul plantei, cu tot cu semințe, se pune la uscat într-o loc întunecos. Se lasă zece zile, apoi se fărâmițează foarte bine. Se toarnă o cană cu apă clocotită peste o lingură cu pulbere de spic de știr, se lasă la infuzat 20 de minute, apoi la răcit. Se consumă un sfert de cană de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale și înainte de culcare. Atenție! În cea de-a patra zi, după ce se consumă ceaiul, nu se mai mănâncă și nu se mai bea nimic. Cura durează două săptămâni. La nevoie, se face o săptămână de pauză, apoi tratamentul se reia.
Băile calmante, remediu pentru alergii
Împotriva anemiei este util decoctul de știr. Peste 15 g rădăcină de știr zdrobită se toarnă 200 ml apă clocotită. Vasul cu infuzie se așază într-un alt vas și se fierbe o jumătate de oră pe aburi, apoi se lasă la răcit și se strecoară. Se consumă 1/3 dintr-o ceșcuță de trei ori pe zi, înainte de mesele principale. Împotriva tulburărilor nervoase se recomandă băile calmante cu știr. 400 g pulbere de știr se toarnă în doi litri de apă clocotită și se fierbe 15 minute, se lasă la răcit, apoi se strecoară. Preparatul se adaugă în apa din cadă. Băile cu știr se fac de trei ori pe săptămână, timp de o jumătate de oră. Remediul este foarte bun și pentru boli de piele, erupții cutanate și diverse alergii. Nu se cunosc contraindicații la tratamentele cu știr.
Uleiul de ştir este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale sistemului cardiovascular sau celor cu afecţiuni la ficat şi rinichi