de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Arbust des întâlnit, porumbarul este folosit în medicina naturistă aproape integral și pentru nenumărate afecțiuni. În plus, grație rezistenței la temperaturi scăzute, fructele de leac pot fi culese și iarna.

De folos în diaree

Porumbarul este de folos terapiilor naturiste prin flori, în care se utilizează în special ca diuretic-depurativ, sedativ, laxativ și, potrivit unor descoperiri de dată recentă, în hipertensiune arterială. Și rădăcina acestui arbust are valoare terapeutică, în principal pe direcția unor suferințe ale stomacului, cum sunt enteritele sau diareea. Infuzia din rădăcini de porumbar se prepară astfel: trei linguri cu plantă se mărunţesc, se fierb în 250 ml apă timp de zece minute, apoi se strecoară. Se consumă câte două căni pe zi. Totodată, proprietățile astringente și laxative ale fructelor de porumbar se remarcă în colici abdominale, crampe intestinale, dereglări de digestie. Împotriva constipației, de pildă, se folosește infuzia preparată din două linguri cu frunze uscate peste care se toarnă 500 ml apă fiartă. Se lasă timp de zece minute, se strecoară, prima ceaşcă se bea dimineaţa, iar restul, după masa de prânz. Tratamentul poate fi urmat 21 de zile.

Susține corpul în convalescență

Bogate în zaharuri, acizi organici, flavonoizi, vitamina C, cât şi în minerale, fructele de porumbar sunt folosite frecvent în convalescențe, debilitate psihofizică, precum şi pentru întărirea sistemului imunitar. În afecţiuni pulmonare cum sunt tusea, gripa, virozele, febra, este utilizat siropul de porumbar. Se fierb zece linguri cu fructe într-un litru de apă timp de 15-20 de minute, se strecoară, şi în lichidul rămas se adaugă puţină miere. Se ține în borcane de culoare închisă. Se consumă câte trei linguriţe pe zi, în cure de câte o lună. O direcție importantă de acțiune a preparatelor pe bază de porumbar este categoria afecțiunilor renale. Astfel, planta este de folos în incontinență urinară, litiază renală sau uricemie, în acest din urmă caz contribuind la menținerea nivelului optim al acidului uric. Infuzia recomandată se prepară astfel: o linguriţă cu flori se pune în 250 ml apă clocotită. Se lasă acoperită zece minute, apoi se strecoară.