Main menu

header

668 9 2de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

Vineţica, plantă modestă, ușor de ignorat pe câmpii sau prin poieni, este un bun vindecător atunci când este utilizată la recomandarea și sub supravegherea specialistului. Folosită în mod tradițional pentru o serie de afecțiuni, continuă să fie un reprezentant notabil al medicinei naturiste.

În război cu anxietatea

Prin tradiție, vinețica a fost folosită pentru vindecarea tusei și a altor afecțiuni respiratorii, precum și împotriva insomniei și anxietății. Cercetările moderne asupra conținutului plantei au dat la iveală compuși cum sunt taninurile, diverșii acizi, licopenul, flavonoidele, derivații fenolici, uleiul esențial și magneziul, arată herbal-supplement-resource.com. În aceste condiții, specialiștii în fitoterapie o pot recomanda sub formă de extract, care se găsește în magazinele cu profil naturist, în special pentru combaterea tahicardiei. Se foloseşte în general partea aeriană a plantei, care are acțiune antiinflamatoare și astringentă. De asemenea, vinețica este slab diuretică, slab narcotică, un bun sedativ şi tonic. Extractul se administrează până la 30 de picături, de trei ori pe zi, cu respectarea întocmai a indicațiilor specialistului.

Fortifică ţesuturile

Potrivit literaturii de specialitate, rădăcina de vineţică este recomandată pentru afecţiuni ale glandei tiroide, în special în cazul guşii endemice sau al măririi tiroidei. Printre calităţile plantei se mai află capacitatea de a îndepărta metalele grele din organism, oferind, în același timp, protecție în fața radiațiilor, precum și calitatea de a intensifica neurotransmițătorii și de a fortifica țesuturile. Infuzia de vinețică se prepară punând două lingurițe cu plantă la o cană cu apă fierbinte. Se lasă acoperit vasul 15 minute. Se pot bea maximum două reprize pe zi. Totodată, frunzele plantei pot fi utilizate și extern, ca remediu naturist în cazuri de răni sau de zgârieturi. Vinețica poate fi administrată și sub formă de capsule, care se iau de regulă cu apă, în cantitatea strict recomandată. pont. Indienii cherokee au utilizat vinețica din timpuri străvechi pentru vindecarea mușcăturilor de șarpe și pentru a grăbi vorbirea copiilor.