Main menu

header

668 8 2de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Măslinele sunt considerate unul dintre superalimentele lumii, pentru unii nutriționiști figurând chiar pe primul loc. Ca urmare, s-au pus în evidență, totodată, beneficiile pentru sănătate și buna funcționare a metabolismului a sâmburilor acestor fructe minunate. Cunoașterea avantajelor utilizării lor poate determina consumatorii să nu-i mai arunce, dimpotrivă, să le prețuiască și să le folosească proprietățile.

Scad glicemia

Unul dintre componentele principale ale sâmburilor de măsline este lignina, un polimer organic care se găsește în lemn și în alge. De asemenea, sâmburii de măsline sunt consumați de multe specii de animale și de păsări, iar producătorii de ulei de măsline folosesc și sâmburi măcinați pentru renumitul lichid auriu. Așadar, sâmburii de măsline nu sunt doar un aliment care poate fi consumat în siguranță, ci și o comoară terapeutică, susțin experții. Astfel, ceaiul de sâmburi de măsline poate fi un ajutor prețios în lupta cu glicemia crescută. Pentru a-l obține este necesar să uscați timp de trei săptămâni 200 de sâmburi mari de măsline, apoi să-i râșniți până când obțineți o pulbere fină. În fiecare dimineață dizolvați o linguriță cu acest praf într-o cană cu apă clocotită și beți încet amestecul, până la ora prânzului, pe stomacul gol. Mențineți tratamentul până la terminarea pulberii, iar rezultatul va fi o glicemie în parametri normali. Cura se poate relua o dată la șase luni.

Favorizează distrugerea toxinelor

Aceeași pudră din sâmburi de măsline este de un real folos pentru curățarea tractului digestiv, întrucât favorizează eliminarea toxinelor. Se pot consuma măslinele cu sâmburi cu tot ori se poate recurge la amestecul de praf de sâmburi diluat într-o ceșcuță cu apă caldă, administrat dimineața, pe stomacul gol, chiar pe termen lung. Va asigura buna funcționare a intestinului gros. De asemenea, o cură cu sâmburi de măsline tratează eficient hemoroizii și vindecă fisurile anale. Se consumă pe parcursul unei zile 30 de măsline, astfel: trei măsline cu sâmburi prima dată, după două ore, șase măsline cu tot cu sâmburi, după alte două ore, nouă măsline cu tot cu sâmburi şi, în final, 12 măsline, la fel. Apoi, timp de trei luni se consumă în fiecare dimineață o măslină cu sâmbure.

Revigorează circulația periferică

Sâmburii de măsline reprezintă un excelent exfoliant pentru piele. Pudra obținută din aceștia se amestecă bine cu miere și cu iaurt, rezultând un scrub de excepție, cu care se masează pielea corpului pentru efecte dintre cele mai îmbucurătoare: revitalizează, hidratează, elimină impuritățile, menținând pielea moale și fină. Este de folos și pentru ten, cu aceleași urmări benefice. Totodată, sâmburii de măsline pot fi folosiți și pentru reflexoterapie: se pun într-un săculeț pe care se apasă cu tălpile, pentru revigorarea circulației periferice.

O companie spaniolă dezvoltă un ulei special din sâmburii de măsline, pentru conținutul foarte mare de antioxidanți și polifenoli ai acestora