de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
Este cunoscut sub numele popular de „antibioticul săracului”, dar cimbrişorul are și alte numeroase beneficii asupra organismului.
Bun în tuse uscată
Preparatele din cimbrişor au proprietăţi diuretice, antiseptice intestinale, antitusive, convulsive şi antiastmatice, expectorante. Planta acţionează ca antiseptic al căilor respiratorii. Este un expectorant natural, preparatele din aceasta fiind foarte eficiente împotriva tusei uscate. Cimbrişorul acţionează ca antiseptic asupra căilor respiratorii, prevenind suprainfectarea. Ajută la detensionarea arborelui bronşic şi uşurează respiraţia, este eficient în calmarea crizelor de astm, bronşite, gripă, tuse convulsivă şi tuberculoză. Ceaiul de cimbrișor se obţine prin amestecarea unei lingurițe cu frunze uscate de plantă cu 250 ml apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, se strecoară şi se consumă, simplu sau îndulcit cu miere, când ajunge la temperatura corpului.
Combate alcoolismul
Cimbrișorul ameliorează durerile de cap şi ajută la detensionarea nervoasă. Aceste efecte benefice se datorează capacității plantei de a hrăni celulele nervoase, sprijinind tonifierea acestora. În același timp, cimbrișorul acţionează ca un sedativ natural şi induce starea de relaxare. De asemenea, este un supliment alimentar eficient, care îmbunătăţeşte memoria. O altă calitate a plantei este aceea că are capacitatea de a combate alcoolismul. Siropul concentrat de cimbrişor este benefic pentru acest scop și se prepară astfel: se amestecă 200 g cimbrișor (părți aeriene ale plantei) cu 400 ml miere, 500 ml apă şi sucul proaspăt stors de la două lămâi. Ingredientele se lasă la macerat 14 zile. După această perioadă, siropul se strecoară şi se depozitează în sticluţe bine sigilate. Poate fi păstrat la temperatura camerei. Se consumă la nevoie.
Rezolvă ascaridioza
Tratamentul cu cimbrișor este renumit pentru contribuția plantei la funcţionarea corectă a ficatului, întrucât îndepărtează toxinele acumulate la nivelul acestuia şi favorizează secreţia bilei. De asemenea, cimbrișorul calmează crampele intestinale, ajutând la relaxarea musculaturii netede din această parte a corpului. Ca urmare, planta este eficientă împotriva efectelor indigestiei sau ale infecţiei intestinale. În același timp, cimbrişorul conţine cantităţi ridicate de uleiuri eterice, care ajută la eliminarea paraziţilor intestinali, preparatele pe bază de plantă fiind excelente în combaterea ascaridiozei şi oxiuriazei. O formulă de tratament este prepararea unei infuzii din una-două lingurițe cu plantă la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru zece minute și se consumă în trei reprize, înaintea meselor principale. Nu în ultimul rând, ceaiul de cimbrişor este un bun stimulent al secreţiei lactate și poate fi consumat de mămicile care alăptează. Oferă o aromă deosebită laptelui matern.
Atenție! Preparatele din cimbrişor nu trebuie utilizate de persoanele care suferă de insuficiență pancreatică