Main menu

header

673 7 1de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Cu o înălțime a plantei de peste doi metri și o productivitate de două ori mai mare, orezul gigantic obținut experimental în China este estimat a oferi circa 11,5 tone la hectar.

Ideal în cazul dizenteriei

O echipă de cercetători chinezi de la Academia de Științe a Chinei a obținut pentru prima dată, experimental, un soi de orez gigantic care are în medie 1,8 metri înălțime, putând ajunge până la 2,2 metri, anunță agenția Xinhua. Planta a fost obținută prin mutații și încrucișări între diferite specii de orez sălbatic. „Producția oferită de orezul gigantic va depăși 11,5 tone la hectar, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 50% a celei oferite de orezul obișnuit”, punctează specialistul Xia Xinjie. Vestea este foarte importantă pentru perspectivele hrănirii populației chineze. „Astăzi, un hectar de orez asigură necesarul pentru 27 de persoane, dar în 2050 va trebui să susțină 43 de oameni”, adaugă Xinjie. Pe segmentul prevenției, este remarcabil faptul că un consum constant de orez protejează inima prin intermediul antioxidanților, neurotransmițătorii pe care îi furnizează previn apariţia sindromului Alzheimer şi are un efect diuretic, respectiv curativ în cazul dizenteriei. Orezul acţionează ca un scut împotriva formării celulelor canceroase la nivelul colonului, gâtului, glandei tiroide, pancreasului, rectului, stomacului, sânilor, ficatului, gurii şi uterului.

Scoate apa din ţesuturi

Beneficiile orezului sunt impresionante. În primul rând, este o sursă majoră de energie, prin prezența carbohidraților cu eliberare treptată. De asemenea, are o valoare nutriţională ridicată, grație conținutului de minerale importante, precum fierul şi calciul, dar şi de vitamine, ca niacina, tiamina şi roboflavina. Fiind sărac de grăsimi saturate şi colesterol rău, orezul este una dintre cele mai sănătoase opţiuni de nutriţie. De altfel, favorizează și pierderea în greutate: dietele pe bază de orez sunt extrem de eficiente, deoarece înlătură senzaţia de foame fără să îngraşe. Fibrele ajută la eliminarea apei din ţesuturi graţie proprietăţilor diuretice, iar pofta de dulce este ţinută în frâu cu ajutorul carbohidraţilor de calitate.