de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
Supranumită „planta longevității”, gotu kola vine din medicina tradițională chineză cu o multitudine de calități și de beneficii pentru sănătate, deopotrivă la nivelul punctual al unor afecțiuni și, per ansamblu, în ecuația stării generale de bine.
Luptă cu Alzheimer
Plantă medicinală renumită în tradițiile chineză și indoneziană, gotu kola are o arie de acțiune foarte extinsă, de la susținerea capacității de memorare la afecțiuni ale pielii. Astfel, în confirmarea tradiției vin rezultatele unui studiu din 2016, care a pus în evidență efectele plantei asupra refacerii capacității creierului afectat de un accident vascular cerebral. S-a constatat că planta, administrată sub formă încapsulată în cantitate de 750 mg zilnic, a fost foarte eficientă pe segmentul recăpătării memoriei, notează healthline.com. Ca o consecință directă, planta poate fi luată în calcul pentru combaterea Alzheimer, mai multe cercetări derulate în ultimii ani pe animale de laborator atestând capacitatea acesteia de a încetini formarea plăcii specifice acestei boli la nivelul creierului. Specialiștii prescriu extract de plantă, administrat între 30 și 60 de picături, la recomandarea specialistului.
Utilizată cu succes în tratamentul flebitei
Cunoscută şi ca „ginsengul indian”, gotu kola este un adjuvant puternic, benefic pentru dereglări nervoase, fiind un excelent tonic cerebral. De asemenea, planta întăreşte glandele suprarenale şi curăță sângele, ceea ce o recomandă din perspectiva detoxificării generale a organismului. Acțiunea sa este remarcabilă și pe segmentul reducerii anxietății și nivelului de stres zilnic. Ca urmare, planta poate reduce depresia, după cum arată rezultatele unui studiu din 2016 asupra unui lot de participanți cărora le-a fost administrată o cantitate de 500 mg gotu kola de două ori pe zi, timp de 14 zile. De asemenea, planta are un efect pozitiv asupra sistemului circulator. Îmbunătăţeşte afluxul de sânge, în timp ce întăreşte venele şi capilarele. Poate fi utilizată cu succes în tratamentul flebitei, crampelor la picioare, durerilor la extremităţi. Totodată, reduce varicele și umflăturile la nivelul membrelor. Nu în ultimul rând, planta combate cu succes retenția de apă.
Potrivit rezultatelor unui studiu pe animale, derulat în 2017, gotu kola poate fi utilizată pentru reducerea efectelor toxice ale tratamentului antituberculoză cu antibiotic
Reduce cicatricele
O cercetare extinsă, desfășurată în 2013, a arătat că gotu kola poate reduce și chiar elimina cicatricele. Acest efect are la bază acțiunea unor compuși numiți terpenoide, care stimulează producția de colagen. Pentru aceste proprietăţi se recomandă aplicarea pe zonele afectate a plantei sub formă de cremă, care se procură din magazine de profil sau se comandă. Atenție! Înainte de a folosi produsul este bine să efectuați un test de alergie. Dacă nu se înregistrează inflamație sau iritație în 24 de ore de la prima aplicare, puteți utiliza această cremă cu efecte excelente.