de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Tătăneasa își consolidează renumele de vindecător cu fiecare nou studiu care îi pune în lumină calitățile terapeutice. Cunoscută şi sub denumirea de „iarba lui Tatin”, această plantă medicinală are nenumărate întrebuinţări, fiind folosită încă din vremea dacilor.
Protectoare în gastrită
În ultimele decenii, tătăneasa a fost una dintre cele mai folosite plante pe plan mondial. În uz intern, renumele plantei este susținut de lucrări ale literaturii de specialitate, care o recomandă pentru numeroase afecțiuni. De pildă, în medicina populară românească, tătăneasa are peste o sută de utilizări. În prima linie sunt cele gastrice. Tătăneasa reduce aciditatea, favorizează cicatrizarea, protejează pereţii stomacului, fiind de folos în gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal. Se ia o jumătate de linguriţă cu pulbere de tătăneasă de trei-patru ori pe zi, pe stomacul gol. De obicei se combină cu încă o jumătate de linguriţă cu pulbere dintr-o plantă aromatică aleasă după necesităţile pacientului. De asemenea, în cazuri de diaree, dizenterie sau infecţii intestinale, tătăneasa este renumită pentru capacitatea de a normaliza tranzitul intestinal. Se bea înainte de fiecare masă câte un pahar din extractul apos de tătăneasă, obţinut astfel: două linguri cu pulbere de plantă se ţin la macerat într-o cană cu apă de seara până dimineaţa, apoi se filtrează şi se pune deoparte. Pulberea umezită cu apa care a rămas se fierbe într-o cană cu apă timp de un minut, după care se lasă la răcit. Se combină cele două extracte.
Recomandată în tuberculoză pulmonară
Tătăneasa are calitatea de a stimula eliminarea secreţiilor toxice din arborele bronşic şi plămâni, precum şi de a stimula refacerea ţesuturilor afectate de infecţie. De aceea este recomandată în infecţii la nivelul gâtului, tuse, traheobronșită, bronşită, pneumonii trenante, tuberculoză pulmonară. Se mestecă încet o bucăţică de rădăcină de tătăneasă, lăsând ca principiile active emoliente şi regenerative să fie extrase de salivă şi să ajungă în zona gâtului. Rădăcina proaspătă are un gust neutru, plăcut, şi este deosebit de activă. Cea uscată va fi măcinată în prealabil şi va fi mestecată minimum 15 minute înainte de a fi înghiţită. Se consumă trei fragmente de rădăcină proaspătă, cu lungimea de doi-trei centimetri, pe zi. Totodată, prin mucilagiile pe care le conţine, tătăneasa favorizează relaxarea ţesuturilor, diminuează starea inflamatorie şi opreşte hemoragia, fiind des utilizată în cazuri de infecţii urinare (cistite) şi renale (nefrite, pielonefrite), pietre la rinichi şi la vezica urinară. Se poate administra extractul apos în trei reprize, pe parcursul unei zile. Alături de tratamentul cu tătăneasă este foarte important regimul alimentar, fără carne, consumându-se în mod special morcovi, ţelină şi pătrunjel. Tratamentul se poate ţine, la recomandarea specialistului, 40 de zile.
Excepţională în gută
Tătăneasa este redutabilă pe segmentul afecțiunilor uterine. Astfel, tinctura de plantă, care se poate procura de la magazinele de specialitate, s-a dovedit de foarte mare ajutor, uneori evitându-se chiar intervenții chirurgicale, în cazuri de fibrom şi de adenofibrom mamar şi uterin sau de chisturi ovariene. Se poate utiliza tinctura de tătăneasă diluată în apă, una-două lingurițe, de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face până la vindecarea completă. Iar în cazuri de gută, planta se administrează sub formă de macerat, preparat astfel: o linguriţă cu rădăcină de tătăneasă mărunţită sub formă de pulbere se lasă vreme de 24 de ore într-o cană cu apă la temperatura de 18-21 de grade Celsius, după care se consumă nefiltrată. Se beau trei-patru ceşti din acest preparat pe zi. Pe parcursul tratamentului se ţine o cură de crudităţi, care trebuie să reprezinte 70% din alimentele consumate zilnic, precum și de sucuri de morcovi, mere, sfeclă roşie. Pe o perioadă de câteva luni nu se consumă carne, alcool, zahăr, margarină.
Tămăduieşte arsuri, inclusiv chimice
Tătăneasa este un excepțional vindecător într-o serie de afecțiuni externe. Astfel, în cazuri de hemoroizi și de fisuri anale se fac aplicaţii locale cu terci de tătăneasă: se macină puţină rădăcină bine uscată prin râşniţa de cafea, cât să iasă o linguriţă cu pulbere, care se pune într-o ceşcuţă; deasupra se toarnă puţină apă fierbinte, apoi câteva picături de ulei şi se amestecă bine. Terciul se întinde în strat gros pe o bucată de tifon, apoi se aplică pe locul afectat. De asemenea, pasta din pulbere de tătăneasă are calități cicatrizante de excepție, tămăduind arsuri, inclusiv chimice, leziuni, chiar fracturi, entorse sau luxaţii. Pentru a realiza acest preparat se combină două linguri cu pulbere de tătăneasă cu apă călduţă, amestecând bine până se formează o pastă, care va fi întinsă pe locul cu probleme şi va fi ţinută maximum trei ore. Pentru arsurile termice, în medicina populară se prepară pasta de tătăneasă cu zer, iaurt sau chiar cu smântână.