Main menu

header

678 8 1de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Tratament naturist de renume, cunoscut din timpuri străvechi, pătlagina este nelipsită din lista de plante medicinale la care fac apel cei care le folosesc pentru prevenție sau pentru tratare a unor afecțiuni.

Rezultate remarcabile în cazuri de iritații ale colonului

Pătlagina conține, mai ales în frunze, mucilagii, tanin, glucozizi, vitaminele A, C și K, minerale, caroten, enzime, pectine, flavonoide, substanțe antibiotice. Efectele terapiilor cu pătlagină sunt, în aceste condiții, extinse și numeroase. Planta are remarcabile proprietăți antiinflamatoare, analgezice, antibiotice, cicatrizante, antiseptice, hemostatice și contribuie la creșterea imunității. De asemenea, este recunoscută și pentru capactatea de a regla secreția gastrică, ameliorând afecțiuni frecvente. Pe acest segment acționează cu succes infuzia de plantă, preparată astfel: două lingurițe cu pătlagină se pun în 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, după care se strecoară. Se pot consuma trei-patru căni pe zi, o perioadă de până la patru luni fără întrerupere, sau se poate folosi în combinație cu alte plante. Efectele sunt remarcabile în cazuri de iritații ale colonului sau ulcer.

Excepţională în herpes

Unul dintre cele mai puternice efecte ale pătlaginei este pe segmentul afecțiunilor respiratorii. Ceaiul de pătlagină este folosit îndeosebi împotriva tusei și a infecțiilor respiratorii, combătând astmul, bronșita, faringita, traheita. Se poate administra pătlagină pulbere, o linguriță cu frunze uscate și mărunțite măcinate cu râșnița de cafea. Această cantitate se ține în gură timp de zece minute, după care se înghite. Efectul expectorant și relaxarea căilor respiratorii survin în scurt timp. De asemenea, pătlagina este redutabilă și ca tratament extern. În cazuri de iritații cutanate, herpes, inflamații ale ochilor, ulcerații, umflături se macină cu râșnița de cafea planta uscată și apoi se pune într-un vas cu puțină apă caldă. Se va amesteca până la omogenizare. Se întinde apoi pe un tifon în strat subțire și se pansează lejer locul afectat. Se va ține 24 ore, după care se schimbă cu o fașă identică. Se aplică până la vindecare.