de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
Sunt un deliciu al fiecărui început de vară, și oamenii le consumă de secole cu aceeași plăcere. Nu întâmplător. Cireșele sunt comori de antioxidanți și nutrienți care nu doar prelungesc viața, ci asigură și o excelentă funcționare a organismului.
Analgezice naturale
Cireşele sunt bogate în vitamine, minerale şi antioxidanţi, astfel încât aduc numeroase beneficii sănătăţii şi sporesc longevitatea. Substanțele active pe care le conțin aceste fructe înmiresmate menţin sănătatea celulelor, prevenind astfel mutaţiile celulare şi implicit apariţia cancerului. De asemenea, cireşele sunt analgezice naturale de renume, având capacitatea de a diminua durerea, în special pe cea musculară. Astfel, cei care lucrează fizic, stau mult în picioare sau au alte tipuri de dureri generate de postură, precum şi cei care practică sport de performanţă se pot bucura de beneficiile cireşelor.
Detoxifică și hidratează
Consumul de cireșe scade colesterolul din sânge, ajutând astfel la prevenirea bolilor cardiovasculare, a aterosclerozei, a infarctului miocardic şi a accidentelor vasculare cerebrale. Cireşele sunt indicate şi hepaticilor, persoanele care suferă de acest tip de afecţiuni având posibilitatea de a-și ameliora foarte mult starea de sănătate printr-o cură intensă cu cireşe, consumând în fiecare zi două ceşti cu fructe pe stomacul gol. Rezultatul va fi, printre altele, o detoxificare masivă, recomandată, de altfel, tuturor în prag de sezon estival. În plus, cireșele hidratează excelent.
Alungă alergiile
Cireşele au efecte pozitive asupra somnului, înlăturând insomniile şi contribuind la o odihnă profundă. Aceste fructe sunt indicate şi celor care se plâng de coşmaruri, întrucât îmbunătăţesc calitatea somnului. Totodată, substanțele active din fructele începutului de vară acționează și ca antiinflamatoare, având capacitatea de a ameliora numeroase afecțiuni care au la bază inflamațiile, de la artrită la alergii. Nu în ultimul rând, consumul de cireșe crude, în special după masă, curăță cavitatea bucală și dantura, pe care o albesc.
SFAT. Nu este indicat să consumaţi prea multe cireşe, întrucât predispun la îngrăşare şi la creşterea glicemiei, având o cantitate mai mare de zahăr decât alte fructe
Cozile de fructe curăţă rinichii de pietre
Litiaza renală, microlitiaza renală sau patologii cunoscute în limbajul popular ca „pietre la rinichi” sunt combătute prin tradiție consumând zilnic o cană cu ceai de cozi de cireşe, preparat astfel: la 250 ml apă fierbinte se pune o linguriţă cu vârf de cozi de cireşe mărunţite. Se lasă acoperit zece minute, apoi se consumă. Printre bolile care pot fi tratate cu ceai sau cu decoct de cozi de cireşe se numără și infecţiile urinare cunoscute sub numele de cistite, uretritele (infecţii ale uretrelor) şi nefrita (boală inflamatoare a rinichilor). Decoctul se face din 40 de cozi de cireşe puse în 500 ml apă fiartă și menținute pe foc timp de zece minute. Se dă deoparte lichidul şi se bea zilnic, în cură de două săptămâni.