de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Brâncuţa este cunoscută din strămoși ca una dintre cele mai utile plante pentru bolile respiratorii, dar are acțiune și în unele afecțiuni digestive.

Este un bun diuretic

Cunoscută din timpuri vechi ca leac împotriva răcelilor, brâncuța se remarcă printr-un puternic efect antiinflamator și, totodată, ca diuretic, emolient și antimicrobian. Tratează o gamă foarte extinsă de afecțiuni ale aparatului respirator: bronşite, guturai, faringite, laringite, răguşeli rebele, tuse etc. Împotriva tuturor acestor afecțiuni se utilizează de regulă un ceai din două linguriţe cu plantă mărunţită care se pun la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se bea în cursul zilei, cu înghiţituri mici. Se pot aplica şi comprese calde, cu ceai dublu concentrat, în zona gâtului. De asemenea, brâncuța este foarte utilă extern, sub formă de comprese cu infuzie aplicate pe locurile afectate, în cazuri de erizipel, infecție streptococică ce poate veni însoțită, alături de leziunea cutanată eritematoasă, de febră, frisoane, oboseală și cefalee.

Utilă în cistită

Nu doar sistemul respirator poate beneficia de pe urma preparatelor din brâncuță, ci și cel digestiv, planta remarcându-se în ameliorarea colicilor și a durerilor abdominale diverse. Aceeași infuzie are rezultate recunoscute și în caz de cistită sau litiază a vezicii urinare. Planta se mai poate folosi și sub formă de pulbere, obţinută cu râşniţa de cafea, din planta uscată. Se pune un vârf de cuţit cu acest praf sub limbă şi se ţine timp de cinci minute, după care se înghite. Din brâncuță se mai poate prepara şi o tinctură din o parte plantă la cinci părți alcool alimentar de 70 de grade. Se pot lua câte zece picături, de două-trei ori pe zi, în cazuri mai acute sau care se vindecă mai greu.