de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu
Asocierea dintre substanțele psihedelice, de tipul ciupercilor halucinogene sau a ilegalului LSD, și excesele perioadei hippie, este pe cale să se schimbe, întrucât cercetătorii reevaluează aceste soluții din perspectiva tratării unor afecțiuni mintale grave, printre care depresiile severe sau demența.
Infracţionalitate sau doar „dimensiune terapeutică”?
Psihedelicele sunt acele substanțe care au o acțiune psihoactivă și modifică percepțiile. Ele fac parte dintr-o clasă mai largă de substanțe, cunoscute drept halucinogene, de unde și „clișeele” legate de consumul lor. Despre substanțele psihedelice nu se cunosc foarte multe detalii de publicul larg, în special din cauza tabu-ului care există în societatea contemporană cu privire la alte stări de conștiință decât cele acceptate în mod convențional: cea de veghe, cea a somnului cu vise și cea a somnului profund. Iar cele care se cunosc sunt în general acele detalii descrise dintr-o perspectivă deformată și unilaterală. Psihedelicele sunt prezentate în contextul infracționalității organizate, sunt asociate cu alte substanțe care influențează stările de conștiință, unele producătoare de dependență fizică și psihică și, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, sunt evidențiate prin prisma efectelor pe care le au asupra unor persoane care abuzează de ele. Există însă și o altă dimensiune a acestor substanțe, cea terapeutică, pe care o pot avea dacă sunt folosite într-un context vindecător, de persoane avizate, și care revine în prim-plan. În context, este de remarcat interesul crescut al cercetătorilor pe direcția utilizării psihedelicelor în tratarea unor afecțiuni mintale, notează BBC.
În traducere: „care se manifestă în minte”
Termenul psihedelic provine din limba greacă și este derivat din cuvintele „psyche”, care înseamnă „minte”, și „delein”, care se traduce prin „a manifesta”. Așadar, psihedelic înseamnă „care se manifestă în minte”, implicațiile fiind că aceste substanțe pot accesa și dezvolta zone de potențial nefolosit ale minții umane. Cel care a conceput termenul este psihiatrul britanic Humprey Osmond, însă cel care l-a adus în atenția publicului larg a fost psihologul american Timothy Leary, în anii ’60. Substanțele avute în vedere în scop terapeutic sunt DMT, prezent în ayahuasca; psilocibina (întâlnită în ciupercile din genul psylocibe); LSD, sintetizat din acidul lisergic care se găsește în cornul-secarei, o ciupercă a grânelor; MDMA; ibogaina, întâlnită în planta tabernanthe iboga, din pădurile Africii Centrale. De exemplu, cercetătorii de la Imperial College, din Londra, au demarat recent un studiu asupra efectelor terapeutice ale psilocibinei în comparație cu ale antidepresivelor. De altfel, renașterea cercetărilor asupra substanței a început la mijlocul anilor 2000, în SUA, la Universitatea Johns Hopkins, cu demonstrarea faptului că psilocibina poate reduce cu 80% depresia la pacienții cu cancer și este semnificativ mai eficientă față de tratamentele curente pentru a-i determina pe fumători să renunțe la viciu. „Psihedelicele au un potențial revoluționar și acest termen nu e nici pe departe o exagerare”, punctează Robin Carhart-Harris, specialistul care va conduce studiul britanic în următorii ani.
LSD, introdus în psihoterapie, în 1949!
Folosirea unora dintre aceste substanțe în scop terapeutic nu este nicidecum de dată recentă. Vechii șamani le utilizau pentru a ameliora sau a vindeca diverse afecțiuni. Ayahuasca este folosită de indigenii din zona bazinului amazonian de mii de ani, iar planta iboga este considerată sacră în cadrul unor practici spirituale din Africa. De asemenea, ciupercile din genul psylocibe sunt prezente ca metode de terapie în culturile amerindiene din zona Americii Centrale. Despre LSD s-au vehiculat multe informații în ultimele decenii, însă se cunosc puține despre virtuțile terapeutice ale acestuia. În 1949 a fost introdus în psihoterapie, ca adjuvant care putea adânci și intensifica procesele terapeutice. Sesiunile cu LSD erau prezentate ca fiind „călătorii scurte, sigure și reversibile în lumea unui schizofrenic”. Scoaterea în afara legii a consumului de LSD a avut loc în Occident în 1968, iar studiile au fost oprite prin rezoluție a ONU, în 1971, când substanța a fost clasificată ca drog.
„Resetează” creierul celor care suferă de depresie
Specialiștii britanici care au început studiul asupra psihedelicelor sunt de părere că aceste substanțe au capacitatea de a „reseta” creierul persoanelor care suferă de depresie ce nu poate fi tratată cu niciun alt mijloc. Potrivit datelor publicate de Scientific Reports, aceste substanțe au efect asupra amigdalei, implicată în felul în care o persoană gestionează emoții ca teama sau anxietatea, și o rețea din creier care generează unele automatisme de comportament. Felul în care acționează concret aceste substanțe nu este încă pe deplin cunoscut, dar experții consideră că ele „scot mintea din rigiditate, facilitând pacienților căi de a depăși clișeele de gândire care îi duc spre autodistrugere”. Cu sprijinul unui terapeut, cei care apelează la aceste substanțe în scop terapeutic „își pot recalibra gândirea într-un fel mai sănătos, revizuindu-și credințele, presupunerile și dependențele”, argumentează Carhart-Harris.
Pot agrava afecţiunile pentru care sunt utilizate!
Substanțele psihedelice vin și cu o serie de riscuri. Acestea nu sunt neapărat legate de efectul asupra funcționării organismului, ci mai mult, după cum explică experții, din perspectivă psihică, întrucât există pericolul ca pacienții care își înfruntă demonii interiori să manifeste o teamă care să-i determine să-și piardă controlul și să-și facă rău singuri. De asemenea, există riscul ca aceste tratamente să aibă efectul contrar, mai precis să agraveze afecțiunile pentru care sunt utilizate. Totodată, mai sunt necesare studii riguroase pentru a se stabili dozele în care să fie administrate aceste substanțe, astfel încât să depășească nivelul „recreațional”, dar să nu-l depășească și pe cel terapeutic, având efecte adverse dintre cele mai serioase.