de Carmen Ciripoiu şi Eduard Popa
Bogate în proteine, fier, vitaminele A şi B12, ouăle sunt leacuri incredibile pentru bolile cardiovasculare, având un efect incredibil și asupra funcțiilor cerebrale. Și virtuțile acestora nu se opresc aici…
Scade aciditatea sucului gastric
Când răceala sau gripa se instalează, se amestecă două ouă crude cu 100 g untură de porc și cu două căpățâni de usturoi, curățate și pisate, și se omogenizează foarte bine. Cu acest preparat se masează picioarele până la genunchi seara, înainte de culcare. După aplicarea unsorii, se pun șosete de lână. Tratamentul durează trei zile. În paralel, într-un pahar se amestecă 100 ml vodcă şi un ou crud cu o lingură cu zahăr. Preparatul se bea seara, înainte de culcare. Perioada tratamentului este de maximum şapte zile. Pentru a reduce aciditatea sucului gastric, se bea un ou crud înainte de micul dejun, timp de o lună. Tot pentru bolile stomacului se amestecă bine un albuş crud cu o lingură cu miere şi 15 g unt şi se administrează dimineaţa, pe nemâncate. Este recomandat ca, după administrare, pacientul să stea timp de două ore întins în pat pe o parte sau pe spate. Durata tratamentului este de maximum şase luni.
Ideal în cazul infecțiilor cu stafilococ
În cazul furunculelor sau al abceselor se amestecă bine două gălbenuşuri crude, o lingură cu miere și un vârf de linguriţă cu sare. Se toarnă făină în ploaie până rezultă un aluat de o consistenţă nu prea tare. Se aplică pe zona afectată şi se lasă să acţioneze două ore. Tratamentul este urmat trei zile. Împotriva rinitei și a sinuzitei se fierbe tare un ou, se înfăşoară, cu tot cu coajă, într-un tifon şi se ţine la rădăcina nasului, între sprâncene, până ce se răceşte. Unul dintre cele mai bune leacuri împotriva rahitismului și a anemiei este pulberea din coajă de ou peste care se storc câteva picături de lămâie. Se administrează un vârf de cuțit la copii și o linguriță la adulți. Tratamentul se face o dată pe zi, timp de maximum trei luni. Cât privește arsurile stomacale, se sfărâmă coaja unui ou și se pune la foc mic într-o tigaie, până se îngălbeneşte uşor, apoi se pisează. Se administrează o jumătate de linguriţă o dată pe zi, timp de zece zile.