de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu
Din cele mai vechi timpuri, plantele nu au constituit doar obiect de studiu, ci și parte a universului creat de Dumnezeu pe pământ. Un dar ceresc, menit să-i vindece pe oameni de cele mai grave maladii. Numit și planta regilor, pentru că și-a păstrat renumele de a-l fi vindecat de sifilis pe Regele Henric al III-lea, brusturele are importante însușiri medicale, pe care le puteți afla din interviul cu fitoterapeutul Nicoleta Tudor (medalion).
„Scade glicemia cu un procent de 12%”
- Bătrânii noștri vorbesc despre brusture ca despre o minune a naturii, mărturisind că este extrem de puternic, mai ales ca metodă de prevenție în numeroase boli. Ce face ca această plantă să fie atât de valoroasă?
- Nu numai românii spun despre brusture că este miraculos, ci și chinezii, în medicina populară din India și din China acesta fiind folosit împotriva afecțiunilor respiratorii, dureri articulare, eczeme alergice, abcese, tulburări urinare, curățarea și regenerarea celulelor, stimularea sistemului imunitar, dar și reducerea hiperglicemiei. Mai mult decât atât, chinezii spun că brusturele este și o plantă hrănitoare, de aceea îl consumă ca pe un aliment. În urma unor studii recente realizate în Hong Kong s-a arătat că în rădăcina brusturelui există compuși cu rol important în detoxifierea sângelui, stimularea circulației, îmbunătățirea calității și texturii pielii, vindecarea eczemelor, iar frunzele inhibă microorganismele asociate cu cariile dentare. Aceste calități fac ca brusturele să fie considerat un adevărat elixir al începutului de toamnă, antidot pentru majoritatea bolilor.
- Aminteați de faptul că brusturele este excepțional în diabet, o maladie care, din păcate, a luat amploare în ultima perioadă. Ce remedii pe baza acestei plante recomandați în acest caz?
- Numeroase studii făcute pe brusture au scos la iveală faptul că această plantă este de un real ajutor celor suferinzi de diabet, întrucât reduce glicemia cu 12%, dacă este asociat cu rădăcina de cicoare sau cu frunze de anghinare. Tot brusturele este cel care reduce producerea de glucoză la nivel hepatic și stimulează secreția de insulină din celulele pancreatice. Cele trei plante se amestecă în proporții egale, iar din preparatul obținut se consumă un litru pe zi. Atenție! Nu începeți această cură decât sub stricta supraveghere a specialistului, întrucât scăderile de glicemie pot fi, în unele cazuri, foarte puternice!
„Are rolul de a stopa procesele degenerative la nivelul articulațiilor”
- Care sunt alte maladii în care brusturele este de folos suferinzilor?
- Rădăcina de brusture este unul dintre cele mai bune remedii diuretice și antiinflamatoare renale pe care natura ni le oferă. Pentru a scăpa de calculi de mari dimensiuni, dar și pentru eliminarea celor mici se consumă un litru de decoct combinat pe zi. În același timp, pentru efect maximum, se fac și băi fierbinți cu decoct de brusture, în combinație cu infuzie de frunze de rostopască. Decoctul combinat se obține astfel: se pun două lingurițe cu pulbere de rădăcină de plantă într-un pahar și se lasă la macerat opt ore, la temperatura camerei, apoi se strecoară. Licoarea obținută se pune deoparte, iar planta rămasă se fierbe cinci minute în 300 ml apă, apoi se lasă la răcit. Ulterior, se combină cele două extracte, iar produsul obținut se consumă pe parcursul unei zile. Pentru că timpul rece se apropie, recomand bolnavilor de artrită reumatoidă să apeleze la ajutorul brusturelui, pentru a scăpa de neplăcutele dureri. În acest sens, consumați decoct combinat din rădăcină de brusture, două-trei căi pe zi. Tratamentul durează șase săptămâni. Brusturele are rolul de a stopa procesele degenerative la nivelul articulațiilor, având, totodată, și acțiune antioxidantă. Concomitent, beți și ceai de măceșe și cătină. Tot brusturele este cel care protejează ficatul de acțiunea agenților toxici, inclusiv a alcoolului. Pentru regenerarea celulei hepatice și stoparea evoluției bolii spre ciroză sau cancer hepatic, se administrează o linguriță cu pulbere de brusture, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Cura durează două luni.
- Pot fi de folos preparatele pe bază de brusture și pentru a stopa evoluția cancerului?
- Brusturele este utilizat în tumorile canceroase încă din Evul Mediu. Mai nou, testele de laborator arată că această plantă previne apariția și stopează evoluția tumorilor canceroase, de diferite forme și, totodată, previne malignizarea celulelor normale, pentru că este un foarte bun reglator hormonal. Infuzia combinată este excepțională pentru cancerul la sân și pentru femeile care au fibroame sau chisturi mamare de mare risc. Se administrează 500 ml infuzie combinată pe zi. Cura durează șase săptămâni. Împotriva cancerului intestinal este util maceratul la rece de rădăcină de brusture, un pahar înainte de fiecare masă, în cure de trei luni. După o lună de pauză, tratamentul se poate relua. Această cură are efecte antitumorale directe, la nivelul colonului. La rândul său, ceaiul de brusture obținut din rădăcină mărunțită, lăsată la infuzat câteva ore în apă rece, apoi fiartă timp de o oră, este indicată pentru sindromul oboselii cronice, colită, tulburări digestive, diverticulită, sindromul colonului iritabil, dureri de cap, dureri articulare și menstruale.
Pentru prevenirea tromboflebitei, este recomandată cura cu infuzie combinată de rădăcină de brusture, din care se bea un pahar, de două ori pe zi
„Recomand cataplasme pentru eczemele alergice!“
- Cu această plantă se pot face și tratamente externe?
- Da. Brusturele este de mare ajutor persoanelor care vor să scape de mătreață. În acest caz, ultima clătire a părului, după ce acesta va fi bine spălat, se va face cu o jumătate de litru de infuzie combinată de brusture, în care se vor pune câteva picături de ulei de lavandă. Preparatul ajută și la refacerea firului de păr. Pentru a opri căderea părului, se combină decoctul de brusture cu cel de urzică și se clătește podoaba capilară. Se lasă câteva minute pe păr, apoi se usucă, fără să se mai clătească. Pentru vindecarea eczemelor alergice, se amestecă în proporții egale pulbere din rădăcină de brusture cu pulbere din flori de mușețel. Trei linguri din acest preparat se pun într-un vas și se amestecă bine cu apă călduță, până se transformă într-o pastă. Aceasta se pune pe locurile cu probleme, se lasă să acționeze o oră, apoi se îndepărtează cu apă călduță și se lasă pielea să se usuce singură. Tratamentul se repetă până ce simptomele alergiilor dispar. Pentru efect maximum, se consumă intern un litru pe zi de decoct combinat de brusture, minimum o lună. Atenție! Semințele de brusture sunt contraindicate femeilor însărcinate, pentru că pot cauza contracții uterine.