de Carmen Ciripoiu şi Victoria Dumitru
Cu frunzele sale în formă de inimă, plopul tremurător rămâne unul dintre cei mai vestiți vindecători ai naturii. Legenda spune că lemnul copacului a căpătat o energie incredibilă, cunoscută de vechii vindecători întrucât de crengile sale s-a spânzurat Iuda. Remediile din plopul tremurător sunt excelente dezinfectante și antiinflamatoare, acționând și ca agenți antiseptici.
Alină durerile provocate de coxartroză
Nu există persoană care să nu se fi confruntat în viață cu o măsea umflată (periostita dentară), dar puțini sunt cei care știu că un remediu extrem de benefic îl constituie frunzele de plop tremurător. Două crenguțe subțiri, cu frunze, se taie în două și se face un inel care se lipește de locul umflat. Se păstrează până când inflamația dispare. Pentru efect maxim, se clătește gura cu un ceai preparat din scoarță de plop tremurător. Împotriva hipertensiunii, tăiați vârfuri de crengi lungi de 15 cm și scufundați-le pentru câteva minute în apă fierbinte. Ulterior, scuturați-le foarte bine și puneți câte o crenguță după fiecare ureche, înainte să adormiți și acoperiți capul. Dimineața, veți constata că tensiunea s-a reglat. Pentru a scăpa de durerile cumplite provocate de coxartroză, dați prin blender frunze proaspete de plop tremurător. Preparatul obținut se aplică pe locul cu probleme, în strat gros de un centimetru, și se păstrează șase ore.
Tamponați negii cu suc proaspăt
Dacă suferiți de dureri de gută, luați câteva frunze proaspete de plop și tocați-le mărunt. Ulterior, amestecați frunzele proaspete cu un pumn cu frunze uscate și lăsați să fiarbă în 300 ml apă, timp de cinci minute. Puneți frunzele pe locurile cu probleme și acoperiți cu un fular de lână. Pentru a scăpa de negi, eczeme, psoriazis sau furunculoză, stoarceți frunze proaspete de plop tremurător și tamponați locurile bolnave de câteva ori pe zi. La rândul său, frunzele tocate și puse între două straturi de tifon, apoi aplicate pe piept, vă vindecă de răceală, de tuse și de bronșită. Pentru efect maxim, schimbați o dată la două ore. Nu în ultimul rând, frunzele de plop tremurător sunt benefice în cazul micozelor. În acest caz, spălați bine câteva frunze, striviți-le, apoi aplicați pe tălpi și între degete, înainte de culcare.