Main menu

header

700 9 2de Călin Popa şi Florica Pintea

Dintre cele circa 80.000 de plante folosite în prezent pentru tratarea afecțiunilor oamenilor, crucea-voinicului se detașează prin reputația de vindecător de excepție pe care și-a cucerit-o.

Conţine mucilagii bune

Circa jumătate dintre rețetele care se eliberează la nivel mondial în mileniul trei se bazează pe plantele medicinale și pe compușii acestora. În cazul crucii-voinicului este vorba despre mucilagii, tanin, flavonoide și antocianine. În aceste condiții, planta a fost folosită prin tradiție, în special pe direcția ameliorării unor afecțiuni ale vezicii biliare. Se poate folosi sub formă de ceai, 30 g plantă (obligatoriu uscată, procurată în formă procesată) la un litru de apă, împotriva colicilor biliare, punctează drhealthbenefits.com. De asemenea, crucea-voinicului acționează eficient pe segmentul digestiv. Planta este cunoscută pentru capacitatea de a relaxa și de a reface echilibrul gastric, de a stimula apetitul și de a susține peristaltismul intestinal. Potrivit literaturii de specialitate, ceaiul de crucea-voinicului este folosit în multe părți ale lumii ca tonic digestiv și ca o metodă naturală și eficientă de combatere a constipației.

Are efecte diuretice

Imigranții din America de Nord considerau cândva crucea-voinicului un excelent remediu împotriva hepatitei și, totodată, o plantă cu efecte astringente, diuretice și antibiotice. Studii de dată recentă au observat modul în care funcționează compușii din plantă și cum acționează asupra ficatului, concluzionân- du-se că este de folos inclusiv persoanelor cu insuficiență a acestui organ. Acest efect se datorează agenților de detoxificare pe care îi conține crucea-voini- cului, care ajută ficatul să scape mai rapid de toxine, redându-i funcția normală. De asemenea, planta stimulează activitatea pancreasului, ajutând la sinteza carbohidraților, proteinelor și lipidelor. Grație capacității de stimulare a metabolismului, crucea-voinicului reduce colesterolul din sânge și îl curăță de substanțe nocive. Totodată, crucea-voinicului are capacitatea de a relaxa muşchii și nervii, datorită acțiunii antioxidante a compușilor săi.

SFAT. Ceaiul de crucea-voinicului se poate folosi, sub formă de gargară, împotriva inflamațiilor gingivale și a gâtului iritat.