de Carmen Ciripoiu şi Eduard Popa
Cu un gust dulce-acrișor astringent și o culoare roșie-lucioasă, merișoarele de munte au fascinat de-a lungul vremii cercetătorii, datorită incredibilei rezistențe la îngheț, planta reușind să își mențină frunzele verzi tot timpul anului și să trăiască chiar până la… 300 de ani. Mai mult, acestea nu mucegăiesc și nu putrezesc în apă.
Spune stop apariţiei tartrului
O bogăție de antocianine, proantocianine şi flavonoli (care au un efect antibacterian pronunţat), dar și resveratrol, acid ursoli (care inhibă dezvoltarea celulelor canceroase), quercitină (un antiinflamator şi un regulator hormonal redutabil) și vitaminele C, B1, B2, B3, merișoarele de munte sunt binefăcătoare pentru organism pentru că aceste substanțe naturale acționează în complexitatea compozițională a fructului. Un motiv în plus pentru care merișoarele de munte sunt considerate cel mai bun remediu pentru tratarea infecțiilor urinare recidivante, având și rolul de a inhiba, totodată, creșterea și dezvoltarea unor bacterii şi ciuperci patogene din organismul uman precum Helicobacter pylori, Bacillus cereus, Campylobacter jejuni, Staphylococcus aureus, Salmonella enterica, Escherichia coli şi Candida albicans, împiecându-le pur și simplu să se lipească de țesuturi. De asemenea, merișoarele de munte reușesc să țină departe și nemiloasa bacterie Streptococcus mutans, care degradează dinţii, și previne apariția tartrului, dar și a bolii parodontale, maladie care reprezintă un alt factor de risc pentru bolile cardiovasculare. În toate aceste cazuri, se recomandă consumul de merișoare de munte proaspete până la dispariția totală a simptomelor bolii. Eficiență și mai mare o are tinctura de merișoare de munte. Modul de preparare al acesteia este următorul: se mărunțesc 50 g plantă, se pun 250 ml alcool și se lasă la macerat timp de 15 zile într-o sticlă închisă ermetic. În toată această perioadă, se va agita zilnic. Se administrează o linguriță cu tinctură de trei ori pe zi, diluată cu puțină apă.
Induc moartea celulelor canceroase
Medicina naturistă din multe țări ale lumii folosește merişoarele de munte pentru tratarea inflamaţiei, a durerilor reumatismale, a artritei şi a febrei. De altfel, în urma unui studiu publicat în anul 1995, s-a demonstrat că merişoarele de munte sunt un antiinflamator perfect, graţie conţinutului mare de flavonoide. Totodată, cercetătorii au afirmat că în țările în care se consumă mult merișoare de munte, ratele de cancer la sân sunt extrem de mici, fructele având și rolul de a induce moartea celulelor canceroase aferente leucemiei. Tot merișoarele de munte reușesc să scadă semnificativ glicemia și să amerioreze steatoza hepatică. De aceea, se recomandă ca acestea să fie incluse în dieta zilnică, stabilizând glicemia și contribuind la slăbit. Micuțele fructe roșiatice reușesc să țină departe și tulburările cauzate de menopauză și postmenopauză precum și demineralizarea sistemului osos. Puneți două lingurițe cu plantă proaspătă în 300 ml apă și fierbeți timp de cinci minute. Strecurați și consumați două căni pe zi. Puteți folosi și fructe uscate, două lingurițe la 250 ml apă. Fierbeți timp de zece minute, strecurați și beți trei căni pe zi.
Pentru întârzierea procesului de îmbătrânire celulară și înnoirea țesuturilor, doamnelor li se recomandă trei lingurițe cu pulbere mineralizată pe zi sau suc natural de merișoare