de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu
Lumea fructelor este atât de fascinantă, încât nu încetează să uimească. Deși pare că totul „este permis” pe segmentul curiozităților despre fructe, există și proprietăți inedite ale unora dintre cele mai consumate.
Avocado, plin de grăsimi saturate
Un foarte sănătos înlocuitor al untului se dovedește a fi avocado, consideră mulți specialiști cofetari. Acest fruct este omniprezent, de altfel, în tot felul de preparate, în special în brioșele sănătoase. Chiar dacă necesită o măsurare precisă pentru a da rezultatul perfect, avocado oferă, în schimb, numeroase beneficii care fac să merite efortul. Într-o jumătate de fruct sunt doar 190 de calorii, așa încât, prin comparație cu untul, plin de grăsimi saturate, avantajul este cert. Dacă vreți ca un avocado să se coacă mai rapid, chiar și până a doua zi, puneți-l într-o pungă din hârtie alături de o piersică, o banană, o caisă sau o nectarină. Acestea produc un gaz care acționează ca un agent de coacere pentru avocado.
Bananele purifică apa de metale grele
Bananele conțin cel mai mult potasiu dintre toate alimentele. De asemenea, sunt și... radioactive. Din fericire, ar fi nevoie să se consume vreo 700 de fructe pe zi pentru a se atinge o doză ce ar putea fi considerată periculoasă. Teste riguroase au pus în evidență faptul că coaja bananelor are calitatea de a curăța apa de metalele grele. Filtre de apă foarte eficiente pot fi folosite prin uscarea și apoi transformarea cojilor de banană într-o pulbere care se toarnă în apă. Potrivit specialiștilor de la Institutul de Bioștiințe din Botucatu, Brazilia, metalele grele rămân „lipite” de coaja bananelor, apa fiind astfel purificată.
Portocalele coapte sunt… verzi
În regiunile subtropicale de unde vin majoritatea portocalelor se întâmplă să nu fie suficient de răcoare noaptea pentru a fi „spartă” clorofila care face fructele să rămână verzi chiar dacă s-au copt. De asemenea, portocalele care devin, totuși, orange, se pot întoarce la culoarea verde „sorbind” clorofilă din frunzele plantei care le-a dat viață asemenea unor vampiri vegetali. În aceste condiții, mulți producători de peste Ocean, dar și din Europa, le dau fructelor verzi șocuri de frig, le învelesc în ceară, le expun la etilen sau pur și simplu le scufundă în vopsea.
Merele pot rămâne proaspete… un an!
Este foarte posibil ca mărul zemos pe care l-ați cumpărat în toamna lui 2018 să fi fost cules în 2017, notează buzzfeed.com. Acest lucru este posibil grație unor tehnologii foarte avansate de stocare la temperatură scăzută a acestor fructe atât de populare. Oricând le cumpărați, nu uitați să le consumați integral, întrucât majoritatea nutrienților din mere se găsesc în coaja acestora. Dacă vreți să faceți dintr-un măr o gustare completă, care să furnizeze și proteine și ceva fibre în plus, ungeți feliile de măr cu puțin unt de arahide.
Stafidele sunt atât de prețioase în SUA, încât fermierii care le cultivă trebuie să contribuie la o „rezervă națională de stafide“ în cazul în care cererea depășește oferta
Piersicile-gogoaşă au aciditate scăzută
Un soi ciudat de piersici, numite „gogoașă”, din cauza formei lor, au demonstrat calități remarcabile când vine vorba despre conținutul nutrițional. Astfel, pe lângă faptul că sunt mai puțin acide decât „rudele” lor perfect rotunde, sunt mai dulci, sâmburele nu este aderent la miez, iar coaja nu are puful caracteristic suratelor lor. Piersicul care le furnizează este mai rezistent la îngheț, la dăunători și la boli, iar fructele au efect în combaterea efectelor radicalilor liberi și în reducerea riscului de cancer de colon.