Main menu

header

713 9 1de Carmen Ciripoiu şi Florinel Dumitru

Sursă bogată de vitamina C, dar și de vitaminele B, D, K și E, betacaroten, acid folic, calciu, magneziu, potasiu, fosfor, seleniu, crom, cupru și fibre naturale, ridichea japoneză este unul dintre cele mai vechi remedii pentru prevenirea cancerului, stimularea sistemului imunitar, reducerea inflamațiilor, îmbunătățirea digestiei, detoxifierea organismului, întărirea oaselor, stimularea pierderii în greutate.

Adio constipație!

Dacă rădăcina de ridiche japoneză este utilizată cel mai frecvent în supe, salate sau combinată cu orez, sucul este unul dintre cele mai cunoscute remedii în bolile respiratorii, eliminând bacteriile și alți agenți patogeni, datorită proprietăților sale antibacteriene, antivirale și expectorante. Totodată, sucul conţine enzime similare cu cele găsite în tractul digestiv uman, inclusiv amilază și esterază, care facilitează digestia carbohidraților complecşi, a proteinelor și a grăsimilor, transformându-le în compuși mai ușor de manipulat pentru organism. În acest fel, se reduce constipaţia şi creşte eficienţa absorbţiei nutrienţilor în intestin. Tot ridichea japoneză este cunoscută ca un excepțional diuretic, stimulând urinarea și ajutând la menținerea rinichilor curaţi și funcționali la un nivel ridicat. Specialiștii afirmă că ridichea japoneză are capacitatea de a reduce diferite tipuri de cancer, în special cel de stomac, datorită nitrozaminei, care împiedică dezvoltarea multor substanțe ce cauzează apariția acestei nemiloase boli. Împotriva insomniei, se consumă seara, înainte de culcare, un pahar cu suc de ridiche japoneză.

Stimulează producerea de celule albe din sânge

Studiile au scos la iveală faptul că sucul de ridichi japoneze este un prieten de nădejde al sistemului imunitar, deoarece stimulează producerea de celule albe din sânge și ajută la accelerarea vindecării și reparației în celulele și țesuturile corpului. Tot datorită cercetărilor s-a aflat că nivelul compușilor antiinflamatori din sucul de rădăcini și frunze poate scădea semnificativ inflamația în organism, ceea ce duce la o inimă mai sănătoasă, la o șansă mai scăzută de a dezvolta artrită, tratează guta şi ușurează disconfortul și durerea cauzate de leziuni și mușchii tensionați. Grație bogăției de calciu, ridichea japoneză este recomandată celor care suferă de dureri de oase sau sunt în pericol de a face osteoporoză și poate încetini, dacă este consumată zilnic, și procesul natural de îmbătrânire. Pentru a combate acneea, se folosesc comprese cu suc de ridiche japoneză. Întrucât are un conținut ridicat de fibre și nutrienți, ridichea japoneză este de mare ajutor în curele de slăbire, pentru că oferă nutrienții esențiali, fără să crească cantitatea de calorii. Cunoscut foarte puțin, uleiul de ridiche japoneză este unul dintre cele mai bune leacuri pentru antiîmbătrânire și ajută la prevenirea efectelor radicalilor liberi, care sunt produsele secundare nocive ale metabolismului celular. Specialiștii susțin că ridichea japoneză nu trebuie consumată de persoanele care au calculi biliari.

Pont! Ridichea japoneză se poate păstra deshidratată, în acest fel fiind mai eficientă decât în stare crudă, pentru că prin uscare devine mai bogată în substanțe nutritive.

Uleiul de ridiche japoneză se folosește pentru a reduce apariția petelor pe față