de Carmen Ciripoiu şi Carmen Bădulescu
Secole întregi, rădăcina de brusture a fost considerată cel mai important leac pentru curățarea sângelui. Ulterior, studiile au arătat că planta scade nivelul colesterolului și al trigliceridelor, curăță colonul, spală rinichii și ajută la eliminarea surplusului de apă. Mai mult, brusturele are excepționale proprietăți antioxidante și antitumorale, protejând organismul de apariția cancerului. Motiv pentru care este considerat pe drept cuvânt un adevărat elixir.
Este eficient în cazurile de stres
Printre multiplele beneficii pe care brusturele le aduce organismului este şi faptul că este eficient în caz de stres și stări de nervozitate, normalizând totodată și tensiunea arterială. În acest sens, se recomandă ceai de brusture obținut dintr-o linguriță cu rădăcină de plantă în amestec cu o cantitate egală de flori de tei și un vârf de cuțit cu busuioc, la o cană cu apă clocotită. Licoarea obținută se consumă pe parcursul unei zile. De asemenea, planta este renumită pentru faptul că elimină toxinele din organism, în special cele depozitate în zona ficatului, protejându-l de acțiunea alcoolului și a tutunului. Pentru a stimula funcția hepato-biliară, se consumă ceai de brusture preparat astfel: o linguriță cu rădăcină de brusture foarte bine mărunțită se fierbe timp de două-trei minute în 300 ml apă clocotită, apoi se lasă la infuzat un sfert de oră și se filtrează. Se administrează zilnic o cană cu ceai, timp de două săptămâni. Tratamentul este recomandat și persoanelor care suferă de calculi biliari, în acest sens consumându-se două căni cu ceai pe zi.
Durerile provocate de entorse cedează cu decoct
Un alt efect dovedit al brusturelui este cel de reducere a nivelului glicemiei, de aceea fitoterapeuții recomandă suferinzilor de diabet să facă o cură de 15 zile pe lună cu ceai de brusture, timp în care se consumă două căni pe zi. De mare ajutor este și tinctura de brusture, o linguriță de patru ori pe zi, după masă. Cura durează șase săptămâni. Atenție! Tratamentul se face doar sub stricta supraveghere a unui specialist, întrucât există risc de producere a hipoglicemiei. Tot brusturele este cel care curăță organismul de toxine, dar și colonul și rinichii. Se administrează trei-patru căni cu ceai pe zi, timp de două săptămâni. Durerile cauzate de reumatism, dar și cele provocate de entorse sau de luxații vor ceda dacă veți pune comprese cu decoct din rădăcină de brusture. Modul de preparare este următorul: puneți două linguri cu rădăcină mărunțită la o cană cu apă, lăsați să se infuzeze un sfert de oră, apoi îmbibați un tifon în loțiune și puneți comprese pe locul dureros. Sunt foarte utile și cataplasmele cu frunze de brusture, spălate și mărunțite. Brusturele previne, totodată, tulburările digestive produse de administrarea de antibiotice, cum ar fi inapetența, durerile de stomac, tulburările de tranzit intestinal, ajutând și la prevenirea candidozelor digestive. Se administrează pulbere de brusture, o linguriță de patru ori pe zi, în cure de minimum 21 de zile.
Stimulează formarea de bacterii prietenoase în colon
Potrivit unor studii din Japonia, persoanele care vor să prevină formarea cheagurilor de sânge trebuie să consume un pahar cu infuzie combinată de rădăcină de brusture, de două ori pe zi. Totodată, brusturele stimulează formarea de bacterii prietenoase în colon și îmbunătățește digestia. În acest sens, se recomandă administrarea a două lingurițe cu pulbere de două ori pe zi, dimineața și seara. Tratamentul durează trei săptămâni și se poate relua după o săptămână de pauză. Pentru eliminarea microlitiazei renale, precum și pentru a ușura eliminarea calculilor, consumați un litru de decoct combinat pe zi. Concomitent, faceți și băi fierbinți de șezut, adăugând în apa de baie decoct de brusture și infuzie de frunze de rostopască. În cazul polipilor intestinali, folosiți tot rădăcină de brusture, întrucât are efecte antitumorale directe. Se administrează patru-opt grame pe zi, în cure de o lună și jumătate. După două săptămâni de pauză, tratamentul se poate relua.
Blochează virusul HIV
Împotriva psoriazisului, folosiți pulbere de rădăcină de brusture și iarbă de trei-frați-pătați, în combinații egale, șase lingurițe pe zi, pe stomacul gol, înainte de mesele principale. Tratamentul durează 90 de zile, perioadă în care se recomandă un regim lacto-vegetarian. De asemenea, consumați trei litri de lichid pe zi, sub formă de apă și sucuri proaspete de fructe și legume. Întrucât este bogat în vitamina C, dar și în complexul de vitamine B, fier și magneziu, brusturele este un excelent adjuvant împotriva avitaminozelor, dar și a deficitului de calciu și magneziu. În acest sens, se recomandă cure cu pulbere de brusture, 2-3 grame înaintea meselor principale. Studiile arată că persoanele expuse la radiații trebuie să consume zilnic 10 grame de pulbere de brusture, în cure de o lună. Nu în ultimul rând, există anumite substanțe conținute de brusture care blochează virusul HIV. De aceea, se recomandă cure timp de 90 de zile, perioadă în care se consumă o linguriță cu pulbere, de patru ori pe zi.
Util contra căderii părului
Pentru a încetini sau chiar pentru a stopa căderea părului, se recomandă decoctul din rădăcină de brusture. Pentru efect maxim, folosiți brusturele în amestec cu urzică şi frunze de mesteacăn, în proporții egale. Puneți două lingurițe cu pulbere de plante într-un pahar cu apă şi lăsați la macerat pentru șase-opt ore. Strecurați, iar planta rămasă după filtrare se fierbe timp de cinci minute în 200 ml apă. Se lasă la răcit, iar apoi se combină cele două extracte. Săptămânal, după spălarea şi clătirea părului, se face un masaj al scalpului cu această soluţie. Întrucât conține arctiozida, o substanță comparabilă cu penicilina, brusturele este recomandat și în tratamentul acneei, furunculozei și cuperozei. Timp de trei săptămâni se vor folosi comprese, care se schimbă de trei ori pe zi. În paralel, se administrează decoct din rădăcină de brusture şi cicoare, care se prepară din 30 g amestec la un litru de apă. Preparatul se fierbe timp de cinci minute, se strecoară şi se bea pe parcursul unei zile. Împotriva mătreții, clătiți părul cu infuzie combinată de brusture și trei picături de lavandă. Se toarnă încet, fricționând ușor pielea, cu ajutorul degetelor.