de Carmen Ciripoiu şi Eduard Popa
Apărute de obicei în urma unei lovituri, căderi sau leziuni sportive, vânătăile pot afecta nu doar zona de sub piele sau mușchiul, ci, în cazuri mai grave, chiar osul din regiunea respectivă. Din fericire, există diverse remedii pentru tratarea vânătăilor în mod natural. Iată care sunt acestea!
Puneți comprese cu oțet
Un leac folositor în cazul vânătăilor este oțetul. O lingură cu oțet se amestecă cu apă fiartă. În această soluție se înmoaie o bucată de tifon cu care se acoperă vânătaia, iar deasupra se pune puțin celofan și o altă bucățică de tifon. Când observați că este uscată compresa, înmuiați din nou. Pentru efect bun, procedura se repetă de câteva ori. Metoda este eficientă chiar și în cazul vânătăilor de mari dimensiuni. Argila este și ea de ajutor celor care au probleme cu vânătăile. Puneți o lingură cu argilă într-un pahar cu apă, amestecați bine, apoi în acest preparat înmuiați o bucățică de vată și aplicați pe zona dureroasă. În loc de argilă, puteți folosi gel sau alifie de arnică. Argila reduce umflătura, iar arnica conține uleiuri eterice care blochează formarea în organism a substanțelor care provoacă dureri și inflamații.
Gheața ajută la contracția vaselor sangvine
Compresele cu gheață trebuie să fie prima soluție la care apelați imediat ce ați suferit o leziune, deoarece acestea reduc inflamațiile prin contracția vaselor sangvine. Gheața ameliorează durerea și ajută la prevenirea formării vânătăilor. Pentru a vă proteja pielea, aveți grijă să înfășurați gheața într-o bucată de tifon. Un ajutor prețios în lupta cu vânătăile îl are aloe vera, întrucât acibarul, adică sucul amărui din partea exterioară a plantei, și gelul de aloe vera au proprietăți antiinflamatoare și regeneratoare. Folosiți puțină aloe vera congelată, pe care o puneți pe vânătaie, sau aplicaţi gel. Masați ușor până când observați că se absoarbe complet de piele. Pentru rezultatele dorite, repetați procedeul de trei ori pe zi.
Arnica ameliorează durerile crunte
Arnica are, la rândul său, rolul de a reduce inflamațiile și de a ameliora durerea, fiind un analgezic natural excelent. Se recomandă să aplicați pe piele un strat subțire de unguent de arnică de mai multe ori pe zi. Fitoterapeuții susțin că pătrunjelul este unul dintre cele mai eficiente remedii pentru tratarea vânătăilor. Analgezic și antiinflamator, acesta are rolul de a grăbi vindecarea. Procesul este extrem de simplu: nu trebuie decât să tocați pătrunjel proaspăt, apoi să aplicați pe zona afectată, lăsându-l să acționeze cinci minute. Repetați procedeul de patru ori pe zi. Usturoiul are proprietăți antioxidante excelente. Pentru a le valorifica, aplicați puțin usturoi proaspăt chiar pe vânătaie, contribuind astfel la accelerarea regenerării țesuturilor. Pentru a atenua durerea, consumați usturoi în stare crudă.
Aplicați ceapă proaspătă pe zona accidentată
Ceapa este bogată în alinază, o enzimă care stimulează circulația sangvină. Dacă aveți vânătăi, aplicați ceapă proaspăt tăiată pe zona accidentată cât mai curând posibil. O altă opțiune pentru a scăpa de vânătăi este să tăiaţi un cartof în jumătate și să aplicați partea tăiată pe vânătaie pentru a reduce durerea și inflamația. Lăsați să acționeze cinci minute și repetați procedura de patru ori pe zi.
PONT. Aplicată local, sarea absoarbe lichidele intracelulare, ajutând astfel la reducerea inflamațiilor și a durerii.