Main menu

header

723 8 1de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Fructe care capătă o tot mai mare vizibilitate în meniul celor care doresc să mențină o alimentație echilibrată, moșmoanele își dezvăluie calitățile terapeutice pe măsură ce sunt studiate de specialiști din perspectivă vindecătoare.

Dizolvă pietrele la rinichi

Moşmoanele sunt, de secole, fructe foarte populare în Europa, în special în Occident, fiind menționate încă din epoca victoriană. Utilizate pe scară largă în gastronomie, moșmoanele au început să fie apreciate și din perspectivă terapeutică, una dintre întrebuințările care le-au făcut celebre fiind împotriva pietrelor la rinichi, pe care aceste fructe au capacitatea de a le dizolva, prin consum regulat. Preparatele pe bază de moșmoane au acţiune astringentă, fiind în acelaşi timp diuretice şi revitalizante. Pentru tratarea litiazei urice și reumatismului, precum și împotriva enteritelor rebele se consumă fructe proaspete, până la 500 g pe zi. Totodată, în litiaza renală se recomandă un decoct din rădăcini de pătrunjel fierte în vin, în care se toarnă un praf de sâmburi de moşmoane. Se bea în fiecare zi câte un pahar din acest decoct.

Remediu pentru afecțiuni ale ficatului

Moșmoanele au un conținut nutrițional deosebit, aducând organismului nenumărate beneficii: materii grase, celuloză, tanin, mucilagii, vitaminele B şi C, acid citric, acid malic, acid tartric. Pentru terapii se prepară macerate, pulberi, infuzii. Ceaiul făcut din fructele de moşmon este un bun remediu pentru unele afecțiuni ale ficatului, cum sunt oboseala cronică, precum și pentru întărirea vederii. Totodată, moșmoanele rezolvă unele neplăceri digestive, cum sunt deranjamentele stomacale, întrucât aceste fructe refac mucoasa stomacului. Se consumă 200-300 g moşmoane foarte bine coapte, curăţate de coajă, dimineaţa, pe stomacul gol. Totodată, pentru reglarea tranzitului intestinal, se face un sirop dintr-un kilogram de moșmoane, 800 g zahăr şi 500 ml apă, care se fierbe o oră, la foc mic. Se bea dimineața câte un pahar. Moșmoanele au, de asemenea, capacitatea de a lupta cu succes împotriva gutei. Se recomandă dimineaţa, pe stomacul gol, un pahar cu vin alb în care s-au macerat timp de 24 de ore sâmburi de moşmoane pisaţi (o mână cu sâmburi la un litru de vin).

PONT. Pentru tratarea aftelor şi inflamațiilor gâtului, se face un decoct din două linguri cu frunze de moșmon la o cană cu apă, cu care se fac gargare şi spălături bucale de mai multe ori pe zi.