Main menu

header

726 9 2de Călin Popa şi Eduard Popa

Ridiche albă delicioasă, daikon vine din Asia și are toate proprietățile „rudelor” sale vegetale din familia cruciferelor, deopotrivă în rădăcină și în frunze.

Facilitează digestia grăsimilor

În foarte multe state asiatice, daikon este un aliment popular, prezent frecvent în meniurile tradiționale. Crud sau în supe, adăugat în orez sau curry, sub formă de salată sau ca suc, daikon este considerat o adevărată terapie, aliat prețios al sănătății. Cercetările științei moderne nu au făcut decât să confirme ceea ce este binecunoscut prin tradiție, de generații, în China sau în Japonia. Astfel, daikon a demonstrat capacitatea de a menține o bună digestie. Sucul în special conține anumite substanțe care se găsesc și în tractul digestiv uman, astfel încât ridichea albă facilitează digestia carbohidraților, a proteinelor și grăsimilor.

Curăță căile respiratorii încărcate

Daikon este și un binecunoscut agent antibacterian și antiviral. Această combinație face din ridichea albă un aliat în afecțiuni pulmonare, întrucât curăță căile respiratorii încărcate, elimină bacteriile și infecția, accelerând vindecarea. În același timp, daikon are și un efect diuretic pronunțat, contribuind la o bună detoxificare a organismului, prin eliminarea grăsimilor și apei în exces. În plus, prin vitamina C pe care o conține din belșug, în special la nivelul frunzelor, această legumă susține sistemul imunitar, ajutând la repararea țesuturilor și celulelor afectate de agresiuni sau de boală.

Conţine compuşi cu acţiune antioxidantă

Tradiția asiatică spune despre daikon că poate preveni tumorile. Cercetările ultimilor ani au confirmat faptul că acest aliment conține unii compuși cu acțiune antioxidantă care se pot dovedi benefici în tratarea unor tipuri de cancer, cum este cel de stomac. Totodată, prin acțiunea antiinflamatoare, daikon reduce riscul de artrită și de afecțiuni cardiovasculare. În același timp, consumul de daikon asigură organismului calciul de care are nevoie pentru prevenirea îmbătrânirii premature. Prin calitățile sale nutriționale, ridichea albă poate face parte din orice plan de scădere în greutate, întrucât are un conținut caloric redus.