de Carmen Ciripoiu şi Carmen Bădulescu
Dacă pentru unii o simplă rană pare o problemă nesemnificativă, sunt și persoane care încearcă tot felul de alifii sau unguente pentru a scăpa de această leziune a pielii, însă acestea, în cel mai bun caz, își fac efectul pe moment. Este timpul să apelați la cele mai bune leacuri pe bază de plante, a căror eficacitate e dovedită de-a lungul vremii.
Mierea este antiseptică și hidratează
Potrivit specialiștilor, când rănile vă dau de furcă, extrem de eficientă în tratarea acestora este mierea, care, în afară de faptul că este antiseptică şi hidratează pielea, dă rezultate rapide, întrucât are capacitatea de a înmuia pielea şi de a ajuta la creşterea de noi ţesuturi. Tot ce trebuie să faceți este să aplicați miere direct pe rană, seara, înainte de culcare. Mierea se va lăsa să acţioneze toată noaptea, iar începând chiar din a doua zi veți constata îmbunătăţirile, cicatricea începând să se decoloreze rapid. Atenție! Pentru ca lenjeria să nu se murdărească, aplicați un bandaj uşor peste rana acoperită cu miere. La fel de bun în vindecarea rănilor este uleiul concentrat de vitamina E, pentru că stimulează formarea de colagen, ce îmbunătăţeşte textura pielii, îi dă putere şi o face să fie cât mai flexibilă. Uleiul concentrat de vitamina E se poate aplica direct pe zona afectată, unde se lasă să acționeze câteva minute. Procesul se repetă de două ori pe zi. Durata acestui tratament diferă de la o rană la alta. Pentru efect maxim, în același timp se recomandă să administrați suplimente de vitamina E, dar și alimente bogate în vitamina E precum migdale, alune, seminţe de floarea-soarelui.
Uleiul de măsline catifelează
Un alt leac bun folosit din vechime este uleiul de măsline, despre care specialiștii spun că elimină celulele moarte ale pielii, hidratează, catifelează, fiind bogat în vitaminele E şi K. Pentru a estompa cicatricele și a întineri celulele pielii este de mare ajutor uleiul esenţial de lavandă, care poate fi folosit direct pe rană. Atenție! În caz că aveţi o piele sensibilă, trebuie să îl diluaţi într-un ulei de bază. O altă soluție ieftină și eficace pentru a vindeca rănile o constituie pasta de castravete, care are o putere fantastică de a hidrata zona afectată și a estompa apariția cicatricelor. Modul de preparare este următorul: decojiţi castravetele şi scoateţi-i seminţele, apoi mărunțiți-l în blender și amestecați-l cu albuşul bătut de la un ou. Preparatul obținut se aplică pe rană, se lasă să acționeze timp de aproximativ un sfert de oră, apoi locul se clătește cu apă rece.
Aloe vera reduce inflamaţiile
Când aplicați gel de aloe vera pe o rană, efectele obținute sunt incredibile. Motiv pentru care această plantă minunată este utilă pentru a trata tăieturi, arsuri, iritații și inflamații cutanate. Specialiștii susțin că aplicarea gelului de aloe vera stimulează producția de colagen a organismului. Acest proces îmbunătățește și vindecarea, dar și angiogeneza, ce presupune formarea de țesut nou la nivelul rănilor. Mai mult, studiile au arătat că aloe vera prezintă un efect terapeutic ce reduce atât durerile, cât și inflamațiile. Totodată, aloe vera conține aloe-emodin, un compus organic care combate virusurile și bacteriile, datorită căruia rănile se vindecă repede și nu se infectează. Luați o frunză de aloe vera și, cu ajutorul unui cuțit, secționați-o în două pe lungime. Extrageți gelul translucid din interiorul frunzei și puneți-l într-o tavă pentru cuburi de gheață, apoi introduceți în congelator. Gelul va reține toate proprietățile plantei în timp ce este congelat. De fiecare dată când vă este necesar, nu trebuie decât să luați unul dintre cubulețele din tavă.
Muşeţelul are proprietăţi antialergice
O plantă cu reale virtuți în vindecarea și îmbunătățirea circulației sangvine, stimulând producția de colagen, este centella asiatica, care conține un component ce se găsește și în aloe vera: saponinele. Luați câteva frunze proaspete de centella asiatica, pisați-le și aplicați-le direct pe rană sau pe arsură. Lăsați remediul să acționeze aproximativ 20 de minute, apoi îndepărtați cu apă călduță. Aplicați tratamentul trei zile pentru a începe să vedeți cât de eficient este. Dacă folosiți acest tratament pentru două sau trei zile consecutive, veți obține rezultate excelente. La rândul său, mușețelul este foarte eficient în vindecarea rănilor și ameliorarea multor tipuri de inflamații, datorită efectului său antialergic. Pentru a obține un remediu pe bază de mușețel, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 1 lingură cu mușețel uscat și 1/2 cană cu apă. Încălziți apa și, atunci când atinge punctul de fierbere, adăugați mușețelul uscat. Strecurați lichidul și puneți-l deoparte. Aplicați comprese cu acest preparat cât este călduț direct pe rană. Tratamentul se face de mai multe ori pe zi.
Usturoiul cicatrizează leziunile de la nivelul pielii
Alicina din usturoi s-a dovedit a fi la fel de eficace ca o soluție de penicilină 1%. Și asta pentru că usturoiul este un bun antibacterian, antifungic și poate ajuta la vindecarea a aproape oricărei răni. Atenție! Nu trebuie să îl lăsați pe piele mai mult de 20-25 de minute. În acest sens, puteți face un amestec de trei căței de usturoi zdrobiți și 1 pahar cu vin, apoi lăsați să se macereze timp de trei ore și strecurați. Aplicați pe rană cu ajutorul unui prosop curat, de două ori pe zi. În cazul rănilor purulente, se recomandă frunzele de brusture. După ce au fost spălate bine, frunzele se fierb în lapte, timp de trei-patru minute, până când se înmoaie. Când s-au răcit, frunzele se aplică direct pe rană, sub formă de compresă, care se schimbă din două în două ore.
Zahărul vă salvează viaţa!
Chiar dacă toți nutriționiștii spun că zahărul dăunează grav sănătății, studii de ultimă oră au arătat că, în caz de arsuri, există o metodă extrem de simplă care vă poate salva viața. Tot ce trebuie să faceți este să aplicați zahăr direct pe răni, ulcer varicos sau chiar amputări, pentru că ajută la vindecare atunci când nici măcar antibioticele nu-și mai fac efectul. Incredibilul studiu a fost coordonat de Moses Murandu, lector la Universitatea Wolverhampton, originar din Zimbabwe. Acesta s-a gândit la această ciudată, dar extrem de eficientă soluție, după ce l-a văzut chiar pe tatăl său cum a folosit zahărul pentru a reduce durerea provocată de răni. Care este explicația? Oamenii de știință spun că zahărul absoarbe apa din rană alcătuind un fel de pansament. Având în vedere că bacteriile nu pot supravieţui fără apă, procedeul permite accelerarea vindecării. Tratamentul funcţionează tocmai pentru că zahărul absoarbe apa din rană şi astfel lasă bacteriile fără sursă de hrană. Chiar și așa, zahărul utilizat pentru tratarea pacienţilor trebuie sterilizat.