de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu
Cea mai populară sursă de culoare din grădinile toamnei, crăițele, ocupă totodată un loc de frunte pe rafturile farmaciei naturii. Folosite ca leac încă din vechime, acestea reușesc zi de zi să uimească lumea medicală cu incredibi- lele lor virtuți asupra sănătății.
Benefice în vitiligo
Dintre toate plantele lăsate de natură pentru a-i fi de folos omului, crăițele și-au dovedit eficacitatea în bolile pancreasului, reușind să stopeze afecțiuni care apar ca urmare a disfuncției pancreatice, precum vitiligo, psoriazis, neurodermite sau căderea părului. În acest sens, se recomandă o infuzie dintr-o floare foarte bine tocată și 200 ml apă, care se va consuma în patru reprize, între mese. În cazul în care suferiți de glaucom sau de dureri musculare, preparați un ceai de crăițe, în felul următor: puneți la fiert un litru de apă, iar când aceasta dă în clocot, adăugați opt crăițe de mărime medie. Lăsați un minut pe foc, apoi alte zece minute la infuzat și, ulterior, strecurați. Se administrează un litru pe zi, în cure de trei săptămâni. După o pauză de o săptămână, se poate relua cura. În terapia glaucomului, se face acest tratament timp de un an.
Tinctura tratează cu succes diabetul și artrita
Persoanele care suferă de diabet au în această plantă un prieten de mare ajutor. Puneți la macerat, timp de o săptămână, 50 de flori în 500 ml țuică curată, de casă. Ulterior, strecurați și stoarceți cât puteți de bine planta. Se administrează 15 picături, de trei ori pe zi, înainte de masă. Pentru efect maxim, tinctura de crăițe se diluează în 100-150 ml ceai, obținut din părți egale de crăițe, troscot, fructe de ienupăr și cicoare. Pentru a preîntâmpina problemele cu vederea, unul dintre pericolele diabetului, consumați două-trei floricele de crăițe zilnic, pe care le puteți adăuga în salată. În cazul în care suferiți de artrită, puneți la fiert un litru de apă, iar când aceasta dă în clocot, adăugați o lingură din următoarele plante: frunze de mesteacăn, rozmarin, salvie, flori de gălbenele, soc și albăstrele. Lăsați să se răcească, apoi puneți și cinci linguri cu flori uscate de crăițe. Lăsați la infuzat încă șase ore. Se consumă doi litri de infuzie pe zi. Tratamentul durează între una şi trei luni. După șase luni, la nevoie, cura se repetă.
Leac împotriva hipertensiunii
Tot crăițele reprezintă unul dintre cele mai vechi, dar eficiente leacuri împotriva hipertensiunii. Amestecați în părți egale flori de crăițe, gălbenele și mentă, apoi luați o lingură cu plante și puneți la infuzat în 300 ml apă fierbinte. Lăsați timp de 20 de minute, apoi strecurați și consumați toată cantitatea cu o jumătate de oră înainte de masă. Pentru un gust mai bun, adăugați o linguriță cu miere. Atenție! Când începeți acest tratament, periodic controlați tensiunea și, în funcție de valorile acesteia, se scade cantitatea de infuzie. Întrucât este de mare ajutor în întărirea pereților vaselor sangvine, planta este recomandată și pentru diverse hemo- ragii. În acest sens, se pun la infuzat într-un litru de apă fierbinte trei linguri cu flori de crăițe, două linguri cu crețușcă și două lingurițe cu traista-ciobanului. Se consumă zilnic 500 ml ceai, în trei reprize, înainte de masă. Cantitatea vă ajunge pentru două zile.
Ajutor prețios în hepatita C
Crăițele colorate în roșu sunt de mare folos celor care au hepatita C. Tocați mărunt o floare mai mare de crăiță, apoi amestecați cu zece flori de gălbenele, o crenguţă de peliniţă cu floricele de aproximativ cinci cm lungime, o linguriţă rasă cu rostopască şi o lingură cu mentă. Plantele se pun pe foc într-un litru de apă rece. După ce dau în clocot, se mai păstrează pe foc încă trei minute, acoperite cu un capac. Se lasă apoi să se răcească și se strecoară. Consumați decoctul în timpul zilei, dar aveți grijă ca primul pahar să fie băut dimineața, pe stomacul gol. Pentru un gust mai bun, se poate adăuga o linguriţă cu miere de albine. După administrare, nu se consumă absolut nimic timp de două ore! Cura durează trei-șase luni. După fiecare zece zile de administrare, se recomandă să se facă pauză de trei zile, perioadă în care se consumă ceai din lăstari de prun (aceștia cresc la rădăcina copacului). În timpul acestui tratament, se va renunța la grăsimi animale, margarină, prăjeli, zahăr alb și se vor consuma cât mai multă sfeclă și dovleac.
Energizează organismul slăbit
Persoanele care suferă de afecțiuni ale prostatei sau au organismul slăbit au un aliat de nădejde în crăițe. Puneți seara cinci flori cât mai colorate de crăițe și cinci flori de albăstrele într-o jumătate de litru de apă rece de izvor. Dimineața, vasul se pune pe foc și se lasă să fiarbă timp de cinci minute. Ulterior, se răcește și se consumă licoarea în trei reprize, cu un sfert de oră înainte de mesele principale. Cura durează trei luni. După fiecare lună, faceți pauză de o săptămână. Tamponarea sau spălarea cu infuzie preparată din flori de crăițe poate ajuta în tratarea diverselor afecțiuni ale pielii, precum escare, piodermită, iritații cutanate, înăsprirea pielii pe coate, genunchi, călcâie.
Balsamul păstrează buzele moi şi catifelate
Nu în ultimul rând, crăițele sunt preferatele doamnelor, pentru că le ajută să-și păstreze frumusețea. Dacă aveți tenul gras, luați două linguri cu flori de crăițe și lăsați la infuzat timp de opt ore în 250 ml apă fierbinte. Strecurați și puneți o lingură cu rachiu și suc de lămâie. Cu acest produs, ștergeți fața și decolteul de trei ori pe zi. Dacă tenul este plin de acnee, preparați o loțiune din părți egale (o linguriță) cu flori de crăiţe, gălbenele, frunze de salvie, roiniţă şi sunătoare. Se lasă la infuzat pentru trei ore în 500 ml apă fierbinte, într-un termos. Cu acest preparat, se pun comprese. Cum toamna a bătut la ușă, ca să preîntâmpinați crăparea buzelor, folosiți cu toată încrederea balsamul de crăițe, care le face moi și catifelate. Amestecaţi un sfert de pahar cu ulei de măsline cu o lingură cu ulei din sâmburi de caise sau de struguri, două linguri cu flori de crăiţe tocate mărunt şi o frunză de pătlagină. Lăsați timp de două săptămâni la macerat, la loc întunecat, apoi strecurați și stoarceți plantele cât puteți de bine. Preparatul este ideal pentru comprese pe coate sau călcâie. Cu uleiul se ung buzele de trei-patru ori pe zi.