de Călin Popa şi Florica Pintea
Una dintre plantele cele mai iubite de consumatorii din Asia este choi sum, care face parte din categoria verdețurilor și este nelipsită din meniul celor care doresc să mențină un stil de viață sănătos și să prevină o serie de afecțiuni.
Spune stop anemiei
Conținutul foarte bogat în vitamine și minerale face din choi sum una dintre preferințele culinare ale asiaticilor. Choi sum conține vitamina A și carotinoide, iar ca urmare, consumul acestei plante previne degenerarea maculară, glaucomul și cataracta, notează „Journal of the American Medical Association”. De asemenea, prin susținerea producției de globule roșii, choi sum ține la distanță anemia. Totodată, fiecare 100 de grame de choi sum aduc organismului 75% din necesarul zilnic de vitamina C. În aceste condiții, planta poate fi de un real folos în susținerea sistemului imunitar al organismului.
Vă scapă de toxine
Prin consumul de choi sum sunt prevenite inflamațiile, iar organismul poate lupta mai eficient contra infecțiilor și a radicalilor liberi. Prin fibrele pe care le conține, planta protejează sistemul digestiv, echilibrând funcționarea intestinelor, eliberând organismul de toxine și prevenind constipația și balonarea. De asemenea, tot prin intermediul fibrelor este asigurată sațietatea îndelungată, ceea ce face din choi sum o opțiune pentru persoanele care doresc să scadă în greutate.
PONT. Choi sum este o plantă folosită cu succes în crizele de astm.
Choi sum cu sos de stridii
Ingrediente: 400 g choi sum, 2 linguri cu ulei vegetal, 1 lingură cu sos de stridii, 1 lingură cu sos de soia, 1/2 linguriță cu ulei de susan, 1 vârf de cuțit cu piper alb măcinat.
Mod de preparare: se pune la fiert un vas cu apă. Separat, se încinge o lingură cu ulei în care se pun sosul de stridii, cel de soia, piperul și uleiul de susan. Se lasă câteva secunde, apoi se stinge focul. În apa care fierbe se pune o lingură cu ulei, apoi se adaugă choi sum și se amestecă ușor. Se lasă să fiarbă la foc mic un minut, apoi se scoate pe un platou. După ce se elimină sucul pe care îl lasă, se toarnă deasupra sosul de stridii.