de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu
Astăzi unul dintre cele mai utilizate condimente de pe Terra, ienibaharul vine din vremea lui Cristofor Columb și este un adevărat tezaur de compuși benefici pentru sănătate.
Remineralizează organismul
Mult mai mult decât o pulbere cu gust deosebit care dă o aromă inimitabilă mâncărurilor, ienibaharul este un tratament cunoscut ca atare de secole. Ceaiul de ienibahar este utilizat pe scară largă în medicina naturistă pentru proprietățile sale terapeutice asupra sistemului digestiv. Astfel, în cazuri de dureri abdominale, crampe, balonare, colici intestinali, constipație, se pun două lingurițe cu boabe uscate de ienibahar la o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-20 de minute, apoi se poate consuma ceaiul rezultat. De asemenea, ienibaharul detoxifică și remineralizează organismul.
Poate amorți durerile
Indiferent că este folosit pentru aromarea mâncărurilor, sub formă de ceai sau de ulei esențial, binecunoscutul și puternicul eugenol, ienibaharul scade tensiunea arterială, combate infecțiile și împiedică înmulțirea bacteriilor. De asemenea, acest condiment și-a câștigat renumele de analgezic, grație capacității de a ameliora unele dintre cele mai des întâlnite tipuri de dureri, cum sunt cea de cap, articulară, musculară sau de spate. Se poate folosi uleiul de ienibahar, prin masaj local, sau poate fi adăugat în apa de baie. De asemenea, are efect și sub formă de cataplasmă, aplicat direct pe locul dureros. În același timp, ienibaharul poate fi folosit cu succes pentru tratarea infecțiilor bacteriene și fungice, a tusei, frisoanelor, bronșitei și altor afecțiuni ale căilor respiratorii superioare.
ATENŢIE! Ienibaharul nu este recomandat femeilor însărcinate sau celor care alăptează.
Pulpe de pui cu ienibahar
Ingrediente: 4 pulpe superioare de pui, 30 g miere, 1 lămâie (sucul), 2 căţei de usturoi, daţi prin răzătoare, 1 lingură cu sos de soia, 3 linguri cu seminţe de susan, 1 linguriţă cu cimbru uscat, 1 linguriţă cu ienibahar măcinat, 1/2 cană cu făină, 1 lingură cu unt, 1 lingură cu ulei, 2 linguri cu vin alb, 2 linguri cu supă de pui, sare, piper, pătrunjel proaspăt, roşii tăiate rondele (pentru servit).
Mod de preparare: se spală şi se scurg pulpele de pui, apoi se şterg prin tamponare cu prosoape de hârtie. Se foloseşte un cuţit ascuţit pentru a se practica două tăieturi oblice pe fiecare pulpă. Separat se combină într-un castron mierea cu sosul de soia, sucul de lămâie şi usturoiul, se sărează şi se piperează pulpele de pui, apoi se adaugă în castron. Se amestecă bine şi se lasă la marinat 45-60 de minute, în frigider. Între timp se amestecă într-un castron făina cu sarea, piperul, ienibaharul, cimbrul şi seminţele de susan, iar acest amestec va fi folosit pentru a se da prin el pulpele după marinare. Se scurg pulpele de pui şi se trec prin mixtura de făină, până se acoperă uniform. Se încinge untul într-o tigaie mare, iar în momentul în care începe să sfârâie, se pun pulpele de pui. Se rumenesc uniform, apoi se micşorează flacăra şi se gătesc circa zece minute. Se lasă în tigaie doar două linguriţe cu grăsime, se adaugă vinul, se toarnă marinada, se sărează şi se piperează după gust.