de Călin Popa şi Nicoleta Gheorghe
Populare, delicioase, aproape nelipsite de pe lista de toamnă a gospodinelor care adună comori în cămară, gogonelele fac adevărate minuni pentru organism.
Protejează sistemul endocrin
Studii numeroase au pus în evidență faptul că în coaja şi în pulpa gogonelelor există principii active cu o capacitate mare de vindecare, ceea ce le conferă acestor murături un loc aparte în lumea alimentelor cu potențial vindecător. Gogonelele sunt pline de vitamine, minerale, fibre, oligoelemente, probiotice naturale (bacterii digestive) şi enzime. Ca urmare, consumul acestor delicii ale toamnei și iernii protejează sistemul nervos şi pe cel endocrin.
Una dintre proprietățile remarcabile ale gogonelelor murate este aceea că păstrează toate vitaminele pe care le conţin, inclusiv pe cele foarte importante, care rămân în proporţie de peste 50% în gogonelele preparate casnic, arată nutriționiștii. De asemenea, date fiind bacteriile bune pe care le conțin, gogonelele previn și vindecă afecțiunile digestive, întăresc sistemul imunitar și reprezintă aliați de nădejde împotriva obezității. Totodată, potrivit studiilor efectuate de cercetători coreeni, gogonelele murate sunt surse de citostatice naturale, care determină celulele tumorale să se autodistrugă. Cercetătorii au descoperit că extractele din gogonele au inhibat semnificativ liniile celulare de cancer la sân, colon, stomac și ficat.
Blochează proliferarea virusului hepatitei C
Cercetătorii germani au pus în evidență capacitatea gogonelelor de a ajuta în caz de hepatită, dat fiind faptul că, prin fermentare, proprietățile lor vindecătoare se amplifică. În gogonele se găsesc alcaloizi care împiedică înmulţirea viruşilor hepatici, blocând în special proliferarea virusului C. De asemenea, gogonelele cresc rezistenţa la efort fizic prelungit şi ajută la creşterea masei musculare. Totodată, aceste murături conțin o cantitate importantă de vitamina K, nutrient care asigură coagularea normală a sângelui.
PONT. Gogonelele pot fi consumate la o masă bogată în proteine și grăsimi.