de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu
Rapița, una dintre cele mai importante plante oleaginoase din lume, are o serie lungă de beneficii pentru sănătatea omului.
Scade tensiunea arterială
Rapița conţine proteine, hidraţi de carbon, substanţe minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu), celuloză, glucide, grăsimi, rezine, mucilagii şi vitamine (A, B1, B2, niacina, C, betacaroten). Planta este un remediu de tradiție pentru unele afecţiuni respiratorii, cardiace, renale sau articulare. Tratamentul se face cu ceai de rapiță, preparat din una-două linguri cu frunze de plantă proaspete şi mărunţite, care se pun la 250 ml apă clocotită pentru zece minute, după care se strecoară. Se pot consuma două ceaiuri pe zi. De asemenea, datorită acidului alfa-linoleic pe care îl conține, rapița ajută la reducerea hipertensiunii şi la scăderea nivelului de colesterol, prevenind formarea cheagurilor de sânge pe artere şi diminuând riscul apariţiei unor boli cardiovasculare. Totodată, fiind bogată în glucide, grăsimi şi betacaroten, rapița este un real sprijin în ameliorarea unor afecţiuni ale tubului digestiv.
Uleiul, indicat în tratarea enteritelor
Potrivit unor specialiști, uleiul de rapiță este chiar mai bun decât uleiul de măsline, afirmă unii specialişti. Compoziţia seminţelor plantei conferă acestui ulei calităţi cicatrizante, dezinfectante, depurative, diuretice, emoliente, expectorante, vitaminizante şi nutritive. Din perspectivă terapeutică, uleiul de rapiță se poate folosi la ungerea arsurilor uşoare, având efect emolient, se poate aplica local pentru calmarea durerilor, se poate folosi şi pentru vindecarea abceselor, furunculelor, rănilor (sub formă de unguent) şi a ulcerului varicos - se pot aplica frunze proaspete de rapiță şi felii de nap pe locurile afectate de ulceraţii. Folosit intern, uleiul de rapiță ajută la drenarea ficatului, vindecă pacienţii cu constipaţie cronică (este suficientă administrarea unei lingurițe cu ulei), distruge paraziţii intestinali şi este indicat în tratarea enteritelor.
Uleiul de rapiţă e indicat în lupta împotriva ridurilor: hidratează în profunzime şi apără pielea de acţiunea nocivă a radicalilor liberi
Mierea stimulează funcţia pancreatică
Datorită conţinutului mare de apă, mierea de rapiță se cristalizează foarte repede şi din această cauză se găseşte numai sub formă cristalizată, având aspectul unei creme. Date fiind proprietățile amintite ale plantei, și mierea de rapiță este un excelent remediu pentru o serie de afecțiuni. Este indicată în tratarea osteoporozei, ajută la refacerea şi menţinerea pereţilor vaselor de sânge, stimulează şi îmbunătăţeşte funcţia pancreatică şi pe cea a splinei, protejează ficatul, este indicată în tratarea afecţiunilor rinichilor, are efecte benefice în răceală şi în gripă, tratează aftele bucale și este un redutabil adjuvant în terapia cancerului.