Main menu

header

760 6 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Indiferent de atenția pe care o acordați sănătății, sunt momente în care la nivelul mucoaselor se manifestă diferite afecțiuni. Nu apelați imediat la medicamente, ci folosiți cu multă încredere leacuri oferite de natură!

Gargară cu coada-șoricelului împotriva hemoragiilor gingivale

Suferiți de afecțiuni dentare și ale gingiilor, amigdalelor sau faringelui? Una dintre cele mai bune plante în astfel de situații este tătăneasa. Faceți gargară cu infuzie de tătăneasă, preparată astfel: patru linguri cu plantă uscată și mărunțită se pun la fiert la foc mic în 500 ml apă și se lasă o jumătate de oră, apoi se filtrează. Se face gargară de trei ori pe zi cu acest preparat ușor încălzit. De ajutor vă sunt și gălbenelele, în acest caz fiind recomandată gargara cu un preparat obținut dintr-o lingură cu tinctură de gălbenele la o cană cu apă călduță. În cazul în care aveți abcese dentare, hemoragii gingivale sau stomatite, gargara se va face cu infuzie de coada-șoricelului. Aceasta se obține dintr-o lingură cu plantă la 300 ml apă clocotită. Se lasă la infuzat un sfert de oră la temperatura camerei, se strecoară și se lasă la răcit. Se face gargară de trei ori pe zi. Dacă suferiți de ulcerații ale protezelor dentare, apelaţi la infuzia de iederă (o linguriță cu plantă la 250 ml apă clocotită se lasă la infuzat cinci minute). Se face gargară de trei ori pe zi, după fiecare masă. În stomatitele aftoase este de ajutor crețișoara. Se face gargară cu o lingură cu tinctură diluată în 300 ml apă călduță de trei ori pe zi.

Țelina, bună la calmarea crizelor de rinită alergică

Unul dintre cele mai bune leacuri împotriva bolilor aparatului respirator și în general a bolilor din sfera ORL sunt gălbenelele. Se recomandă inhalațiile cu infuzie din flori de gălbenele, în care se adaugă, pentru efect maxim, 20 de picături de ulei esenţial de pin, de ienupăr sau de eucalipt. La rândul lor, inhalațiile cu ceai de muşetel se folosesc în rinite, rinosinuzite alergice sau infecţioase, care se manifestă prin nas înfundat sau rinoree. Inhalațiile se fac astfel: două linguri cu plantă uscată şi mărunţită se pun într-un litru de apă dată în clocot. Se apleacă capul deasupra vasului şi se acoperă cu un prosop făcându-se timp de două minute exerciţii de inspiraţie a vaporilor de apă bogaţi în ulei volatil. Atenție! Inhalaţiile se fac doar seara. Dacă suferiți de rinită alergică, vă poate ajuta țelina, întrucât ajută la calmarea crizelor. Se administrează sub formă de decoct de plantă (o lingură cu plantă la 500 ml apă). Se consumă trei căni pe zi. De asemenea, menta are rolul de a decongestiona căile respiratorii. În acest sens, faceți o infuzie de plantă, folosind două lingurițe cu mentă la o cană cu apă fiartă. Lăsați să se infuzeze zece minute, apoi consumați două-trei căni pe zi. Pentru inhalații, este foarte bun uleiul de mentă. Mâncați o linguriţă cu hrean ras, proaspăt amestecat cu puţină miere şi efectele benefice asupra nasului nu vor întârzia să apară. Pentru decongestionarea nazală, beți o cană cu ceai de busuioc în care adăugaţi puţină miere de albine, seara, înainte de culcare.

Mierea, eficace în infecțiile vaginale

Pentru a vă feri de afecțiunile vaginale, trebuie în primul rând să fiți atenți la igienă. Dacă totuși suferiți de micoze sau de infecții bacteriene, apelați la ajutorul nucului. Se prepară o fiertură de frunze sau coji verzi de nuc (patru linguri la un litru de apă). Acest produs se folosește pentru a face băi locale. În pruritul vaginal, se folosesc cu succes băile cu fiertură de sunătoare. Modul de preparare este următorul: cinci linguri cu plantă uscată şi mărunţită se dau într-un clocot cu un litru de apă. Se lasă la infuzat timp de 30 de minute, apoi se filtrează. Dacă suferiți de leucoree, faceți spălături vaginale cu infuzie obținută din două linguri cu cimbru și două linguri cu lavandă la doi litri de apă. Mierea este bogată în compuși și minerale bune pentru tratarea infecțiilor vaginale. Pentru a folosi mierea ca tratament pentru infecția vaginală, aceasta se aplică direct pe zona afectată a vaginului. Se lasă să acționeze aproximativ 15-20 de minute, apoi se spală zona cu apă caldă. Tratamentul se face de două ori pe zi pentru rezultate optime. Usturoiul este unul dintre cele mai benefice leacuri pentru infecțiile vaginale. În acest sens, se recomandă să consumați cantități mai mari de usturoi crud. Nu în ultimul rând, oțetul are proprietăți antibacteriene și antifungice. Puteți să-l adăugați în apa de baie și să stați în această apă timp de 20 de minute.

SFAT. Pentru evitarea constipaţiei care provoacă fisurarea canalului anal şi a zonei perianale se recomandă ceaiuri de soc, păpădie, leurdă, măcriş, ulei de ricin şi seminţe de fenicul şi in.

Pentru a combate stomatitele aftoase, puteţi apela la creţişoară făcând gargară cu o lingură cu tinctură diluată în 300 ml apă călduţă

Faceţi băi de şezut cu frunze de nuc pentru a scăpa de hemoroizi

760 6 2Cele mai bune tratamente lăsate de natură împotriva afecțiunilor anusului (anite, fisuri anale), dar și ale rectului (rectite), fisuri sau hemoroizi rămân băile de șezut. În acest sens, nucul vă este de mare ajutor. Preparați o fiertură de frunze sau coji verzi de nuc (patru linguri la un litru de apă) și faceți băi locale. De asemenea, în cazul fisurilor și a abceselor anale, faceți băi călduțe cu fiertură de gălbenele (patru linguri la un litru de apă). O plantă cu totul excepțională pentru cei care suferă de hemoroizi este crețișoara. Se fac băi folosind o lingură cu tinctură de crețișoară la un litru de apă călduţă. Persoanele care suferă de fisuri anale trebuie să aibă mare grijă și la alimentație. Specialiștii recomandă consumul zilnic de alimente bogate în fibre (celuloză, hemiceluloze, pectine, mucilagii şi gume). De asemenea, se măreşte consumul de lichide, între care un rol important îl au sucurile din fructe şi din legume, într-o cură de două luni. Se vor mânca cât mai multe salate de morcov și varză, dar și mâncăruri de legume, păstăi de fasole, supă de legume, iaurt cu cereale şi fructe cu coajă (mere, struguri, gutui). Evitați cât mai mult posibil să mâncați piper și ardei iuți. În plus, murăturile şi salamurile prezintă acţiuni iritante pentru canalul anal. Păstrați igiena zilnică a regiunii perianale prin spălare, în fiecare dimineaţă şi seara, precum şi după fiecare scaun și evitați băile cu spumanţi, parfumuri sintetice şi săruri de baie.