Main menu

header

760 7 3de Călin Popa şi Gabriela Comşa

Arbore reprezentativ pentru flora României, molidul oferă oamenilor numeroase proprietăți terapeutice care vin în sprijinul tratării naturale a unui mare număr de afecțiuni.

Atenuează convulsiile bronhiilor

Medicina naturistă beneficiază din plin de calitățile de excepție ale preparatelor terapeutice pe bază de molid. Cetina, recoltată pe tot parcursul anului, mugurii şi bobocii tineri, scoarţa şi răşina de molid sunt aliați de nădejde ai organismului afectat de anumite boli. Preparatele pe bază de molid au proprietăţi dezinfectante, depurative, astringente şi au efecte favorabile în tratarea unor afecţiuni pulmonare. Infuzia din frunze de molid se prepară din o lingură cu plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită, care se lasă acoperită 10-15 minute, se strecoară și se îndulceşte cu miere. Se beau una-două căni pe zi, pentru efectele anticonvulsive asupra bronhiilor.

Aliat al sănătății rinichilor

Uleiul de molid este unul dintre cele mai redutabile remedii împotriva mușchilor încordați și a junghiurilor intercostale. Se poate prepara și acasă, astfel: trei linguri cu ace şi muguri proaspeţi de molid se pun în 250 ml ulei de măsline sau de floarea-soarelui. Se lasă la macerat timp de patru săptămâni, cu agitare zilnică, se strecoară şi se păstrează în sticle închise ermetic, utilizându-se ulterior sub formă de masaj. De asemenea, molidul este un aliat prețios al sănătății rinichilor. Împotriva afecțiunilor renale se administrează sub formă de infuzie din muguri şi ramuri tinere, obținută din două linguri cu plantă la 200 ml apă clocotită. Se beau două reprize pe zi, cu efecte diuretice remarcabile. De asemenea, extern, molidul este de folos împotriva reumatismului. Se pot face băi generale cu un săculeţ de tifon plin cu două kilograme de ace proaspete de molid introdus în cada plină cu apă, având efecte antireumatice care au inclus planta de secole pe lista tratamentelor naturiste de top ale acestei suferințe.

Preparatele din molid nu se supradozează, întrucât pot irita mucoasa stomacului