Main menu

header

761 7 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Unul dintre cele mai vestite și folosite condimente ale lumii, scorțișoara aduce aromă de sărbătoare, dar și numeroase beneficii sănătății, lista acestor proprietăți lărgindu-se cu fiecare nouă cercetare asupra acestui aliment-minune.

Luptă cu infecţiile fungice

Potrivit unor cercetări de dată recentă, scorțișoara ar putea intra în linia întâi a luptei cu infecțiile fungice. Cinamaldehida, substanţă chimică găsită în acest condiment, este creditată de oamenii de știință cu capacitatea de a ajuta la lupta împotriva bacteriilor și virușilor, inclusiv temutul HIV. De asemenea, potrivit experților de la Universitatea din Tel Aviv, Israel, scorţişoara ar putea fi de folos la prevenirea Alzheimer, grație unui compus ce conţine proprietăţi ce pot inhiba dezvoltarea bolii, notează medicalnewstoday.com.

Reduce factorii de risc asociaţi cu diabetul zaharat

Unul dintre cele mai importante efecte pe care le are scorțișoara este cel asupra nivelului de zahăr din sânge. Potrivit unui studiu publicat în revista „Diabetics Care”, un consum de aproximativ 6 grame de condiment pe zi poate reduce glucoza serică, trigliceridele, colesterolul LDL („rău”) în cazul persoanelor care suferă de diabet de tipul II, „introducerea scorţişoarei în dieta persoanelor cu această afecțiune reducând factorii de risc asociaţi cu diabetul zaharat şi cu bolile cardiovasculare”, arată experții.

Atenuează simptomele colonului iritabil

În Evul Mediu, scorţişoara a fost introdusă de farmacişti în preparate împotriva răcelilor şi durerilor, dar şi ca adjuvant pentru sănătatea inimii. Alte întrebuinţări ale scorţişoarei erau tratamentele împotriva vărsăturilor, infecţiilor, răcelilor, spasmelor musculare, pentru lipsa poftei de mâncare sau disfuncţiile erectile. Astăzi, acest condiment este recunoscut pentru capacitatea de a atenua disconfortul digestiv, fiind folosit frecvent în medicina naturistă. De exemplu, în Ayurveda, uleiul din scoarţă de scorţişoară este folosit și azi pentru tratarea flatulenţei şi împotriva problemelor digestive. Pe de altă parte, potrivit studiilor derulate la Universitatea Penn State, din SUA, scorțișoara reduce efectele negative ale meselor bogate în grăsimi și simptomele colonului iritabil.

Specialiștii de la Centrul Medical al Universității Rush, din SUA, afirmă că scorțișoara poate fi de folos împotriva proceselor distructive pe care le generează scleroza multiplă

Protejează de efectele radicalilor liberi

Sursă bogată de antioxidanţi, scorţişoara conţine polifenoli, acid fenolic şi flavonoide, care protejează organismul de stresul oxidativ şi de efectele negative ale radicalilor liberi. De asemenea, prezența acestor substanțe atât de importante face din deliciosul condiment un aliat împotriva cancerului sau a tulburărilor psihice. Nu în ultimul rând, consumată în băuturi calde, cum este ceaiul, scorţişoara măcinată îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. Iar la nivel extern, extractul de scorţişoară protejează împotriva bacteriilor care se găsesc în microflora orală şi care cauzează apariţia cariilor, respiraţia urât mirositoare sau alte infecţii ale cavității bucale, uleiul esenţial de scorţişoară putând fi folosit cu rezultate excelente în locul apei de gură.