Main menu

header

763 6 1de Călin Popa şi Nicoleta Gheorghe

Plantele au fost, timp de secole, singura barieră între om şi boală. În lumea informației, tot mai mulți pacienți se (re)întorc spre medicina tradițională și cred în efectele sale.

Prezentă în sisteme naționale de sănătate

Homeopatia este cea dintâi formă de îngrijire a sănătății sau de tratare a afecțiunilor pentru mai bine de 300 de milioane de persoane din peste 50 de țări, arată datele publicate de salubrioushomeo.com. În detaliu, datele arată că în Europa, medicina alternativă este binecunoscută și recunoscută, circa o treime din cetățenii „bătrânului continent” folosind frecvent preparatele medicinei tradiționale. În Olanda, de pildă, circa 50% dintre medici recomandă, alături de tratamentele standard, și produse ale homeopatiei. De asemenea, o serie de state au introdus acest tip de abordare medicală în sistemele lor naționale de sănătate - Brazilia, Chile, India, Germania, Belgia, Cuba, Mexic, Pakistan fiind doar câteva exemple. În Elveția, date fiind rezultatele unui studiu guvernamental extins, s-a concluzionat că homeopatia este „eficientă, cu costuri reduse și sigură”. Ca urmare, are un statut similar cu al medicinei alopate. Iar în Marea Britanie există aproximativ 500 de homeopați care practică această ramură a medicinei, reglementată de General Medical Council. De altfel, însăși Regina Elisabeta a II-a folosește medicina alternativă.

Credință continuă în soluţiile holistice

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, homeopatia este la dispoziția pacienților în mai toată Europa, iar popularitatea ramurilor medicinei tradiționale are ca rezultat faptul că în Franța, 95% dintre medici au introdus recomandările acesteia în practica lor. Motivul este limpede: medicina populară a avut întotdeauna o mare tradiţie în această țară. Mai ales locuitorii de la sate au păstrat o mulţime de leacuri de vindecare cu plante, care se bucură şi astăzi de prestigiu. Astfel, o rețetă contra constipației se prepară astfel: se fierb într-un ibric cu lapte trei smochine tăiate în patru şi se adaugă 10-12 stafide. Se lasă la răcit. Se bea dimineaţa, pe stomacul gol. De asemenea, mulți francezi își tratează hipertensiunea cu un suc preparat din două grepfruturi bine coapte, pe care îl beau zilnic. Tot în casele francezilor se face un vin de scorțișoară care tratează impotența: se pun la macerat 60 g condiment şi 30 g vanilie, într-un litru de vin roşu natural. După 15 zile, se strecoară şi se mută în altă sticlă. Se bea un pahar cu acest vin, la masa de seară.

Remediile naturale, în curricula medicală

O cercetare publicată de „British Medical Journal” arată faptul că și în pragmatica Germanie, medicina tradițională este foarte populară. De pildă, un impresionant procent de 57% dintre germani folosesc acest tip de remedii, iar credința cetățenilor în eficiența homeopatiei a determinat autoritățile să introducă obligatoriu în curricula medicinei informații despre remediile alternative și preparate naturiste. În prezent, peste 10% dintre medicii germani se specializează în această ramură, iar aproximativ 40% dintre doctori prescriu și preparate homeopate în susținerea tratamentului de bază.

Se evită efectele secundare și eventuala dependență

763 6 2Cea mai recentă schimbare dramatică de atitudine vizavi de efectele medicinei tradiționale rezidă din rezultatele unui studiu comandat de compania Remedy Review, din SUA, care a arătat că 75% dintre americani cred că remediile naturale sunt mai puțin periculoase decât medicamentele de sinteză. De asemenea, cercetarea a relevat și faptul că 78% dintre cei chestionați au afirmat că au apelat la tratamente naturiste cel puțin o dată în viață, pentru a trata o afecțiune sau alta. De asemenea, experimentul a pus în evidență faptul că 50% dintre respondenți declară că recurg la medicina alopată întrucât tratamentele de acest tip nu implică efecte secundare sau o eventuală dependență ulterioară.

„Homeopatia funcționează”

De sute de ani, spaniolii recurg la medicina naturistă pentru a se trata. Acest obicei continuă să existe chiar și în era antibioticelor, arată datele unei cercetări efectuate de Spanish Foundation for Science and Technology. Rezultatele au evidențiat faptul că spaniolii cred în proporție de aproape 53% că „homeopatia funcționează”, chiar dacă nu este întotdeauna susținută de cercetări științifice de anvergură. Demn de menționat este faptul că studiul s-a adresat unui segment de populație cu educație medie și superioară, notează „El Pais”. De asemenea, în condițiile în care remediile naturale sunt prezente în farmacii și uneori chiar recomandate de farmaciști, încrederea spaniolilor că aceste tratamente au unele cercetări științifice la bază este întărită, 50% dintre cei chestionați considerând că acest lucru este valabil, chiar dacă autoritățile au întreprins campanii de descurajare.

Sute de specii de plante pentru „Farmacia verde”

După ce ani la rând și oamenii, și medicii s-au axat pe medicamente, cercetările de ultimă oră demonstrează că, în profunzime, italienii au păstrat credința că remediile tradiționale pot contribui la vindecare. Statisticile arată că milioane de italieni recurg la homeopatie și la preparate naturiste în mod curent. Astfel, potrivit unei cercetări publicate de site-ul ethnobiomed.biomedcentral.com, populația italiană folosește și azi 115 specii de plante pentru a trata problemele gastrointestinale, inclusiv ulcer, 73 de specii pentru a-și ține sub control tensiunea arterială și alte 127 de plante medicinale pentru afecțiunile pielii. De pildă, în Sardinia, împotriva psoriazisului se folosește o fiertură tradițională din must, numită „sapa”.

Locuitorii din Tunisia își tratează afecțiunile de ochi, de urechi și ale cavității bucale cu 64 de plante prețuite de medicina tradițională

Milioane de oameni recurg la vindecarea strămoşească

La rândul său, Asia este o adevărată campioană la utilizarea remediilor naturale. În top se află India, unde mari părți ale populației folosesc exclusiv medicina alternativă, oamenii fiind dependenți de vindecarea pe care o păstrează din strămoși - peste 100 de milioane de persoane, potrivit unor statistici. În paralel, există peste 200.000 de medici homeopați înregistrați oficial, cifra crescând spectaculos de la an la an. De asemenea, medicina tradițională este practicată pe scară largă în Emiratele Arabe Unite sau în Iran, cu o creștere semnificativă de importanță și vizibilitate în Israel. Cât despre Australia și Noua Zeelandă, în pofida unor campanii oficiale de descurajare a medicinei tradiționale, popularitatea acesteia nu a avut de suferit.