de Călin Popa şi Adrian Barna
Podbalul este cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. De la afecțiuni pulmonare la accelerarea vindecării în perioadele de convalescență, planta și-a păstrat până în prezent renumele de vindecător de primă linie.
Recomandat în dischinezii biliare
Frunzele de podbal conţin substanțe prețioase pentru sănătate, printre care mucilagii, tanin, inulină, săruri minerale. Florile plantei au mucilagii, ulei volatil, hiperină. Grație acestor compuși, podbalul este recomandat și în prezent ca adjuvant de top în multe afecțiuni pulmonare. În cazuri de bronşită, tuse, astm, răguşeală, emfizem pulmonar sau silicoză pulmonară se poate recurge la infuzia din două linguriţe cu flori şi frunze uscate de podbal, mărunţite, la o cană cu apă clocotită. Se lasă acoperit 15 minute, apoi se strecoară. Se beau două-trei căni pe zi.
Principiile active pe care le conţine podbalul acţionează diuretic. Astfel, planta stimulează eliminarea bilei din vezica biliară, măreşte cantitatea de urină, are efect de scădere sau de oprire a unor secreţii, relaxează ţesuturile şi diminuează starea inflamatorie a organismului, fiind astfel recomandată în dischinezii biliare însoţite de tulburări dispeptice. Se poate administra sub formă de infuzie, preparată astfel: trei linguri cu flori şi frunze uscate şi mărunţite se pun la o cană cu apă clocotită. Se lasă acoperită 15 minute, se strecoară și se bea în cursul unei zile, în mai multe reprize.
Redă vitalitatea tenului uscat
Podbalul este de mare ajutor și în cazuri de afecțiuni externe. Astfel, pentru tratarea plăgilor, ulceraţiilor şi erupţiilor tegumentare se poate prepara un decoct din trei linguri cu frunze zdrobite de plantă la o cană cu apă. Se fierbe zece minute, după care se lasă acoperit 20 de minute. Se strecoară şi se spală local, folosind un tampon de vată. În cosmetica naturistă, podbalul este renumit în îngrijirea tenurilor uscate, ridate, cărora le redă suplețea și vitalitatea. Se prepară un ceai dedicat, obținut din o lingură cu flori uscate de podbal la 100 ml apă clocotită. Se lasă acoperit 15 minute, apoi se aplică sub formă de comprese.
PONT. Frunzele proaspete de podbal aplicate pe răni accelerează vindecarea acestora.