Main menu

header

765 7 2de Călin Popa şi Florica Pintea

Cimbrul este o plantă foarte versatilă în bucătărie, dar, pe lângă acest aspect, are şi o gamă largă de utilizări terapeutice.

Relaxează mușchii tensionați care dau dureri de spate

Condiment foarte popular, cimbrul se regăsește în bucătăriile din toată lumea, având, în plus, numeroase virtuți terapeutice. Acestea se datorează prezenței în plantă a compusului său puternic antiseptic, numit timol. Cimbrul este, astfel, un remediu eficient şi recunoscut - inclusiv la nivel oficial, cum este cazul Germaniei - în tratarea răcelilor şi a durerilor de gât. Flavonoidele din acest condiment relaxează muşchii traheei, asociaţi cu tusea şi inflamaţia, contribuind și la eliminarea mucusului din plămâni. Se poate administra sub formă de ceai, preparat din două linguriţe cu plantă proaspătă sau uscată la o cană cu apă fiartă. Se lasă la infuzat 15 minute, apoi se strecoară. În același timp, aplicat extern, pe gât, spate şi umeri, ceaiul de cimbru relaxează muşchii tensionaţi, care generează dureri de spate.

Poate stopa chiar şi leucemia

Infuzia de cimbru este renumită pentru capacitatea de a scădea rapid intensitatea migrenelor. De asemenea, cercetări recente au demonstrat proprietățile antimicrobiene și antitumorale ale acestui condiment. În aceste condiții, cimbrul este studiat din perspectiva combaterii rezistenței la antibiotice, care a devenit o alarmă de sănătate publică la nivel mondial. Până în prezent, s-a demonstrat că cimbrul este eficient contra tulpinilor de candida rezistente la medicamente și care provoacă un mare număr de infecții, inhibând și un anumit tip de mucegai care declanşează o boală pulmonară. Pe de altă parte, potrivit rezultatelor unor cercetări publicate în revista „BMC Research Notes”, cimbrul, în combinaţie cu o specie de oregano, a oprit evoluţia bolii în unele cazuri de leucemie.

Simptomele bronşitelor acute sau cronice, precum și ale virozelor respiratorii, pot fi reduse cu ulei volatil de cimbru, câte două-trei picături pe zi, timp de două săptămâni