Main menu

header

769 7 1de Carmen Ciripoiu şi Gabriela Comşa

Cu flori de culoare albă sau purpurie, cârmâzul este una dintre plantele cu mari virtuți terapeutice. Chiar dacă o perioadă a fost uitat, acesta renaște din propria cenușă, demonstrând tuturor că ajutorul său este unul extrem de prețios.

Ceaiul vă scapă de paraziții intestinali

Potrivit specialiștilor în fitoterapie, cârmâzul conține o sumedenie de vitamine, dar și fructoză, glucoză, alături de saponie, amidon, tanin, rezine, lectine, proteine antivirale, ceea ce îl face un foarte bun antitusiv, purgativ, antireumatic, tonic și antiinflamator. Planta este de mare ajutor doamnelor care suferă de mastită. În acest caz, se face un ceai dintr-un sfert de linguriță cu rădăcină de plantă la o cană cu apă. Se lasă la fiert timp de zece minute, apoi se strecoară. Se consumă trei căni pe zi. Remediul este bun și pentru a elimina paraziții intestinali, dar și pentru sechele după pareze ale extremităților, crampe musculare, hipertensiune, oreion, infecții genito-urinare.

Tinctura, utilă în caz de adenită

Cârmâzul îmbunătăţeşte circulaţia limfatică, fiind util în caz de adenită, amigdalită sau laringite. În acest caz, se administrează 15 picături de tinctură de cârmâz, dizolvată într-o cană cu apă, de trei ori pe zi. Cârmâzul este și un leac foarte bun în vindecarea durerilor de articulații. Zdrobiți bine rădăcina plantei, apoi amestecați cu vodcă încălzită și lăsați la macerat timp de două săptămâni într-o cameră încălzită. Filtrați și masați locurile cu probleme. Atenție! Nu depășiți niciodată dozele pentru că planta este un purgativ și vomitiv foarte puternic. Supradozajul poate duce la iritații gastrointestinale, crampe abdominale, diaree, vărsături sau tulburări abdominale. Se recomandă ca tratamentele cu cârmâz să fie făcute doar sub supravegherea unui specialist. Planta nu se recomandă să fie folosită de copii sau de femeile însărcinate.