Main menu

header

777 6 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Simbol al iubirii și al fertilității, dar și al purității și modestiei, violetele cunoscute și sub denumirea de toporași, considerate florile Afroditei, zeița iubirii, constituie remedii demne de luat în seamă pentru diferite afecțiuni. Iată ce boli vă puteți trata folosind gingașele violete.

Legenda spune că…

În urmă cu mult timp, Regele Ghețurilor a dorit să-și găsească o mireasă care să-i aducă fericirea și mai ales să-i încălzească inima. După multe căutări, a fost găsită o fată frumoasă pe nume Violeta, de care suveranul s-a îndrăgostit pe loc și care l-a transformat într-o persoană cu suflet bun. Dar tânăra a început să sufere din ce în ce mai mult, pentru că i s-a făcut dor de oamenii printre care a trăit și i-a cerut regelui să-i permită ca în fiecare primăvară să se întoarcă acasă, apoi să revină în palat. Dorinţa i-a fost îndeplinită şi astfel, spune legenda, ar fi apărut această minunată floare. Tradiția din Grecia Antică susține că violetele reprezintă urmele picioarelor zeiţei primăverii Persephone. De asemenea, în Franța floarea anunţă sosirea primăverii, iar în localitatea Bretagne, s-a păstrat obiceiul ca violetele să fie plantate în Vinerea Mare.

Tinctura este bună pentru cei cu tuse iritativă

Persoanelor care suferă de tuse iritativă li se recomandă combinația de tinctură de violete cu tinctură de iederă. Se mărunțesc 20 g flori de violete și 20 g flori de iederă și se pun la macerat într-o sticlă închisă ermetic care se umple cu 700 ml rachiu sau vodcă. Se lasă la macerat timp de o lună, perioadă în care se scutură amestecul cel puțin odată pe zi. La final, se strecoară și se depozitează în sticle sterile, închise la culoare. Se recomandă 15 picături de trei ori pe zi, puse pe o bucățică de pâine. Persoanele care suferă de intoxicații acute, inclusiv cele alcoolice, dar și indigestie pot folosi cu succes ceaiul de violete. Modul de preparare este următorul: o lingură cu pulbere de rădăcini se pune la fiert la foc mare în 250 ml apă și se lasă până scade la jumătate. Se filtrează, se răcește și se consumă totul odată. Nu trebuie să vă speriați pentru că reacția va fi un puternic reflex vomitiv, care va evacua toate materiile nocive din stomac. Ulterior, veți simți o stare de ușurare. Remediul este recomandat și pentru pacienții care au probleme biliare.

Ajută la creșterea danturii sănătoase la copii

777 6 2În cazul în care aveți bronșită sau guturai, ambele însoțite de febră, administrați o linguriță cu pulbere de tulpini și rădăcini uscate, de trei ori pe zi. Planta reușește în mod excepțional să scadă temperatura corpului, protejând, totodată, și sistemul cardio-vascular. O metodă veche, dar cu eficiență maximă și acum pentru creșterea unei danturi sănătoase la copii este mestecarea unei rădăcini de violete. Atenție! La final, aceasta nu se va înghiți, ci se va arunca. Metoda se aplică numai în perioada de creştere a dinţilor, având drept efect întărirea gingiei şi a rădăcinii acestora.

Compresele cu frunze proaspete, eficiente în tumorile maligne

Un remediu vechi din Bavaria a dat rezultate excelente în tratamentul cancerului. În acest sens, se administrează suc sau pulbere uscată de rădăcină în doze de patru linguriţe pe zi. Extern, se fac comprese cu frunzele proaspete strivite pe o planşetă de lemn cu bătătorul de lemn şi se aplică pe locul afectat, unde se păstrează timp de o oră zilnic. Tratamentul este eficient mai ales în cancerele de piele, dar şi în cazul tumorilor maligne exteriorizate. Pentru pacienţii cu constipaţie se administrează o dată la două zile suc de frunze proaspete de violete, un sfert de pahar, în doză unică, dimineaţa. Antiseptic și laxativ ușor, siropul de violete poate fi utilizat atât în tratarea tusei și a durerilor de cap, cât și a insomniei. Pentru prepararea acestuia aveți nevoie de 500 g zahăr, 140 g toporași, o lămâie bio. Zahărul se pune la fiert în 450 ml apă și se lasă până devine un sirop a cărui culoare este foarte clară. Violetele se spală foarte bine cu apă rece și se adaugă în siropul lăsat puțin la răcit. Spălați bine o lămâie bio cu apă fierbinte, tăiați în felii subțiri și adăugați la sirop. Amestecați cu atenție. Cu cât florile stau mai mult, cu atât aroma și culoarea sunt mai intense. După maximum trei zile, strecurați siropul, dar fără să presați. Se depozitează în sticle sterile și se păstrează la rece.

Infuzia tratează afecțiunile renale

777 6 3La rândul său, infuzia din flori de violete este de mare ajutor în tratarea afecțiunilor renale. Aceasta se prepară dintr-o linguriță cu flori la 250 ml apă clocotită. Preparatul se îndulcește cu miere și se consumă trei căni pe zi. În cazul pneumoniei și a astmului bronșic, peste o lingură cu plantă uscată se toarnă o cană cu apă clocotită și se lasă la infuzat timp de un sfert de oră. Ulterior, se strecoară și se îndulcește cu miere. Se administrează o jumătate de cană dimineața și cealaltă jumătate seara, timp de zece zile. Dacă suferiți de gută, preparați o fiertură din frunze de violete în oţet de mere, pe care o aplicați sub formă de cataplasme pe zona dureroasă. În cazul în care vă confruntați cu eczeme, răni sau crăpături ale pielii, puneți o mână cu flori de violete într-o jumătate de litru de lapte clocotit, lăsați să se răcească, apoi aplicați pe piele.

Preparatele pe bază de violete sunt contraindicate femeilor însărcinate şi celor care alăptează, în anemiile avansate, bolnavilor de gastrită sau de ulcer gastric

Calmează stările nervoase

În perioadele în care aveți mult stres sau când apar migrenele, gingașele violete vă sunt de mare ajutor, întrucât calmează stările nervoase. În acest sens, puneți o lingură cu flori și frunze tocate într-o cană cu apă clocotită, acoperiți și lăsați la infuzat timp de două ore. Ulterior, strecurați și administrați un sfert de cană, de trei ori pe zi. Preparatul se consumă la o oră după mesele principale ale zilei. Atenție! Dacă pe parcursul zilei apare o stare de somnolenţă pronunţată, se recomadă să reduceți cantitatea la două doze pe zi. Tratamentul se realizează pe o perioadă de maximum două săptămâni. Împotriva tusei convulsive peste 50 g plantă mărunțită foarte bine (atât frunze, cât și flori și tulpină), se toarnă o cană cu apă clocotită, se acoperă și se lasă la macerat timp de trei-patru zile. Strecurați și adăugați 100 g miere sau aceeași cantitate de zahăr brun. Se administrează o linguriță din acest sirop de patru ori pe zi, după masă. Cura durează zece zile.