de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Indiferent cât de mult v-ați feri, nu există persoană care să nu se fi confruntat măcar odată în viață, primăvara, cu o alergie. Ce trebuie să faceți ca să le țineți departe sau cum să le veniți de hac dacă acestea nu vă lasă în pace, aflați din interviul cu fitoterapeutul Mihai Apostol.
„Oțetul distruge mucegaiul”
- Toată lumea așteaptă primăvara cu sufletul la gură, dar în acest moment întreaga omenire stă în casă ca urmare a apariției unui virus periculos. Ce se va întâmpla însă când se va putea ieși la plimbare prin parcuri? Se poate contacta o alergie? Care ar fi în acest moment cei mai periculoși alergeni?
- Cu siguranță, pentru că manifestările de alergie sunt cele mai puternice afară, în parcuri și la iarbă verde și sunt mai atenuate, ba chiar pot lipsi dacă stăm în casă, departe de alergeni. Alergiile încep să-și facă de cap primăvară și se termină undeva prin septembrie, octombrie. Sigur, totul depinde de factorii climaterici și aici mă refer la expunerea la soare, căldură, vânt sau ploi. În legătură cu alergenii, bineînțeles că pe primul loc se află polenul, fie că e vorba despre arbuști, arbori, mesteacăn, arin, alun. Urmează apoi polenurile de graminee, adică cerealele cultivate și iarba de gazon, după care urmează apoi polenurile buruienilor, care sunt de mai multe feluri: pelinarița, ambrozie, parachernița, toate sunt predominante în zona noastră, și mai există și anumite mucegaiuri de exterior. Cu alte cuvinte, puteți face alergie atât la mucegaiurile de interior, cât și la cele de exterior. Fumatul este un important factor de risc, iar cel pasiv duce la agravarea rinitei alergice și a astmului. Drept urmare, recomand ca atât adulții, cât și copiii să evite cât mai mult fumatul pasiv.
- Pentru că ați pomenit de mucegaiul din casă. Ce se poate face în această situație?
- În primul rând, trebuie aerisită casa cât mai mult, dar și așternuturile. N-ar strica dacă ați cumpăra și un purificator de aer. Uleiul de ravintsara, originar din Madagascar este unul dintre cele mai bune remedii cunoscute în acest moment împotriva alergiilor de ori fel, inclusiv viroze de origine aviară și viruși cu mutații. Pulverizați cu pompița pe haine sau în mediul ambient, în aparatul de aromoterapie. Pe de altă parte, oțetul are capacitatea de a distruge până la 90% dintre mucegaiuri. Nu trebuie decât să puneți oţet într-o sticlă cu pulverizator și să pulverizați în zonele cu probleme. Recomand să folosiți remediul acesta de două-trei ori pe săptămână și să insistați în zonele cu mai mare umiditate. Tot pentru mucegai puteți folosi și ulei de ravintsara.
„Extractul derivat din scoarță de stejar alb are grijă de sinusuri”
- Legat de alergia la polen, care sunt simptomele ce trebuie să dea de gândit? Dar cele mai bune remedii?
- Alergia la polen poate fi însoțită de o multitudine de simptome respectiv inflamații, senzații de mâncărime, înroșirea ochilor, cauzată de dilatarea vaselor de sânge, iritații ale mucoaselor, strănut, inflama- rea mucoasei nazale, dificultate la respirație. Atunci când reacționează și plămânii, vorbim deja despre astm, iar în bronhiile încărcate, inflamate se formează un mucus gros, care cu greu poate fi expectorat. Coacăzul negru are proprietăți puternice antiinflamatorii și antihistaminice, care au efect atât asupra pielii, cât și a tractului respirator, drept pentru care e minunat pentru ameliorarea rinitelor alergice și cronice, astm, bronșită, laringită, faringită, dermatită și conjunctivită. Dar această plantă are și acțiune imunostimulatoare, luptă împotriva oboselii și crește rezistența la frig, prevenind astfel îmbolnăvirile din sezonul rece. Puteți folosi tinctura obținută din 50 g praf de fructe (acesta se obține cu ajutorul râșniței de cafea), care se pune la macerat timp de două săptămâni în 250 ml alcool de 70 de grade. La final, se strecoară. Se administrează o linguriță de trei ori pe zi, diluat în puțină apă. Unul dintre cele mai dulci remedii pentru alergia la polen este mierea. Ca să se bucure de primăvară, atât adulții, cât și copiii e bine să consume o linguriță cu miere, înainte de a ieși din casă. Pentru congestia și inflamarea pielii se recomandă ceaiurile de cimbru și de eucalipt. În acest sens, se pun 30 g frunze într-o ceșcuţă cu apă fierbinte. Cataplasma făcută din aceste plante va reduce inflamarea pielii. Se amestecă frunze proaspete de cimbru cu puțină apă până se obține o pastă. Se aplică pe piele, se acoperă cu un prosop curat și se lasă circa 30 de minute, apoi se spală. Este important ca înaintea folosirii acestor plante să vă testați, să vedeți dacă nu sunteți alergic la aceste plante. Pentru a proteja sinusurile, folosiți extract derivat din scoarță de stejar alb, care stabilizează membranele celulelor ce eliberează histaminele, responsabile de reacțiile alergice.
- Cum se poate scăpa de alergia la ambrozie, care afectează atât de multe persoane în această perioadă?
- Ca și remedii, este de mare ajutor polenul crud, o lingură pe zi adulții și o linguriță pe zi copiii. Pentru eficiență maximă, se recomandă o cură de două luni, de două ori pe an. Urzica este, de asemenea, de ajutor iar în acest sens luați o mână cu urzici, opăriți-le cu apă clocotită și adăugați puțin usturoi. Ați obținut un remediu antialergic excelent. Consumați licoarea, apoi fierbeți urzicile și mâncați-le. O altă plantă cu proprietăţi puternice antialergice este captalanul, în compoziția căruia se găsesc substanţe care combat inflamațiile. Se administrează sub formă de pulbere (50 mg, de două ori pe zi) sau de macerat la rece (o lingură cu plantă uscată la o cană cu apă, menţinută câteva ore la temperatura camerei) din care se consumă două-trei căni pe zi.
„Zincul e ideal pentru cei cu dezechilibre imunitare“
- Există și alimente care pot combate alergiile de primăvară?
- Broccoli și varza sunt bogate în carotenoizi, pigmenți care au și un rol important în protejarea organismului de alergii. Ghimbirul mai ales când e combinat cu mierea e benefic în cazul reacțiilor alergice. Cel mai bun e ceaiul de ghimbir, obținut dintr-o linguriță cu ghimbir ras și 300 ml apă. Se fierbe câteva minute și se adaugă miere. Pătrunjelul inhibă secreția histaminei care este secretată de corp în momentul în care apare reacția alergică. Zincul intervine şi în refacerea mucoasei intestinale şi este ideal pentru cei cu dezechilibre imunitare şi alergii. Atenție! Dacă nu este identificată cauza alergiilor, le puteți purta pe viaţă.