Main menu

header

779 9 3de Călin Popa şi Adrian Pătrăuceanu

Plantă medicinală cu proprietăți adaptogene, eleuthero este celebră în Asia, dar nu numai, pentru virtuți terapeutice care sunt în continuare relevate de cercetări științifice tot mai numeroase.

Spune NU Alzheimer-ului

Eleuthero este utilizată pentru tratarea unui mare număr de afecțiuni. Avantajele administrării, la recomandarea și în dozele prescrise de specialist, a suplimentelor și extractelor pe bază de plantă pleacă de la creșterea nivelului de energie și reducerea oboselii cronice. Grație compușilor pe care îi conține, planta a demonstrat capacitatea de a face organismul animalelor de laborator de a trece cu succes de un punct maxim al oboselii, activând, în paralel, consumul de grăsimi în scopul generării de energie. De asemenea, prin stimularea circulației sangvine, preparatele pe bază de eleuthero îmbunătățesc semnificativ abilitățile cognitive, în special în cazul persoanelor vârstnice, printre efectele potențiale ale administrării plantei fiind prevenirea Alzheimer.

Implicată în procesele de prevenire a ulcerelor

Potrivit rezultatelor unor studii aflate în stadiu incipient, eleuthero ar putea fi folosită în terapiile adjuvante anticancer, direcție de acțiune pe care o recomandă calitățile sale de adaptogen. De asemenea, prin capacitatea de stimulare a organismului, planta crește nivelul de funcționare a musculaturii. O cercetare recentă a pus în evidență faptul că administrarea a 800 mg eleuthero pe zi timp de opt săptămâni a crescut rezistența la efort a subiecților cu 23%, sporind saturația de oxigen și ritmul inimii. Urmare directă a acestor efecte, planta poate fi de folos persoanelor hipotensive. În plus, administrarea de eleuthero ajută la accelerarea vindecării, fiind astfel implicată în procesele de prevenire a ulcerelor sau de scurtare a convalescenței.

Diminuează simptomele osteoartritei

Extrasele pe bază de eleuthero acționează asupra nivelului de estrogen, cu efect direct asupra simptomelor menopauzei. În același timp, planta este utilizată în mod tradițional pentru creșterea densității osoase, în paralel fiind renumită pentru rezultatele împotriva suferințelor provocate de osteoartrită sau artrită reumatoidă. Potrivit datelor publicate de revista „The Korean Journal of Physiology and Pharmacology”, preparatele pe bază de plantă îmbunătățesc semnificativ mobilitatea pacienților, atenuându-le durerile. O altă acțiune redutabilă a plantei este pe direcția afecțiunilor respiratorii, eleuthero fiind de folos împotriva răcelilor și gripei, prin proprietățile sale antiinflamatoare.

Potrivit rezultatelor unui experiment extins, administrarea de preparate pe bază de eleuthero timp de mai multe luni generează scăderea colesterolului „rău“ și diminuează stresul oxidativ la nivelul organismului

Pansament pentru edeme

O serie de studii recente au pus în evidență faptul că administrarea de preparate pe bază de eleuthero poate îmbunătăți funcția limfatică, contribuind astfel la reducerea edemelor, la maximum patru ore după administrare, notează verywellhealth.com. Eleuthero se găsește în magazinele cu profil naturist sub formă de capsule, tablete, tinctură sau extract. De asemenea, planta se poate achiziționa și în formă uscată, din care se prepară ceai, iar fructele plantei pot fi consumate crude.