de Carmen Ciripoiu şi Gabriela Comşa
Fire de păr apărute sub piele? Este o problemă inestetică cu care se confruntă majoritatea femeilor, iar în perioada caldă care tocmai a început, poate deveni un calvar. Care sunt cele mai bune soluții pentru a împiedica apariția foliculitei? Iată câteva sugestii care să vă scoată din impas.
Este recomandată exfolierea
Când firele de păr apar sub piele pe linia bikinilor, orice femeie încearcă să găsească cea mai bună metodă pentru a rezolva situația cât mai repede cu putință. Specialiștii spun că un truc simplu, dar extrem de eficient, prin care să ajutați firele de păr crescute sub piele să iasă la suprafață, sunt compresele cu apă fierbinte. Pentru efect maximum, luați și o periuță de dinți moale, cu ajutorul căreia să frecați ușor zona. În funcție de cât de bine a fost exfoliată pielea, odată ce observați că firul de păr a ieșit puțin, luați o pensetă sterilă și smulgeți. Exfolierea este foarte importantă pentru a preveni instalarea foliculitei, însă aveți grijă ca pentru zona bikinilor să utilizați scruburi mai delicate, care să nu vă agreseze pielea și evitați cât mai mult cu putință ingredientele care vă pot cauza senzația de usturime. Dacă observați că în urma creșterii firelor de păr s-a instalat acneea, aplicați tinctură de iod.
Mușețelul are proprietăți antiinflamatoare
Indiferent dacă ați folosit pentru epilat lama sau ceara, ca să eliminați firele de păr crescute sub piele fie pe picioare, fie pe mâini sau la subraț, vă este de ajutor ceaiul de mușețel, care are reale proprietăți antiinflamatoare. Aplicat direct pe piele, ceaiul de mușețel are rolul de a reduce umflăturile formate și, totodată, de a deschide porii, astfel încât firele să poată ajunge cu ușurință la suprafață. Pentru a obține ceaiul de mușețel puneți două linguri cu plantă la o cană cu apă clocotită. Se infuzează pentru cinci minute. Lăsați la răcit până ajunge la o temperatură suportabilă și înmuiați un tifon steril, care se va aplica ulterior pe zona cu probleme. Tratamentul se repetă de trei ori pe zi. Și castravetele ameliorează iritațiile și îndepărtează celulele moarte. Puneți într-un blender o jumătate de castravete și jumătate de cană cu lapte și lăsați amestecul la frigider o oră. Aplicați rece pe firele de păr crescute sub piele și lăsați să acționeze 20 de minute. Clătiți și repetați procedeul de două ori pe zi.
Mierea diminuează riscul de infecții
Antibiotic natural de excepție, mierea reduce inflamațiile și, cel mai important, scade riscul de infecții, grăbind vindecarea. În plus, mierea este excepțională pentru hidratarea pielii. Amestecați două linguri cu miere cu zece picături de zeamă de lămâie și puneți remediul pe zona afectată. Lăsați să acționeze în jur de zece minute, apoi clătiți. Tratamentul se va face de trei ori pe zi, până ce situația se rezolvă. Tot pentru a reduce inflamația, dar și roșeața cauzate de firele de păr crescute sub piele, puteți apela la ajutorul aspirinei. Deoarece conține o cantitate mare de acid salicilic, aspirina reușește să îndepărteze și celulele moarte care blochează foliculii. Amestecați bine două tablete de aspirină cu o lingură cu apă fierbinte și o linguriță cu miere, până se transformă într-o pastă. Aplicați produsul pe zona afectată și masați ușor. Lăsați apoi să acționeze în jur de un sfert de oră și clătiți. Repetați în fiecare zi, până la rezolvarea problemei.
Zahărul curăță puternic, în profunzime!
La rândul său, zahărul este un foarte bun exfoliant și ajută ca firele de păr să crească normal. În plus, zahărul curăță pielea în profunzime și o lasă moale și catifelată. Luați o cană cu zahăr alb și amestecați cu două linguri cu ulei de jojoba și câteva picături de ulei esențial. Aplicați această mască pe zona unde v-a apărut foliculita, care a fost în prealabil umezită. Se masează ușor cu mișcări circulare și se clătește bine cu apă călduță. Tot la eliminarea firelor de păr crescute sub piele este de folos și oțetul. Preparați o soluție din oțet și apă în cantități egale și îmbibați în această soluție un tifon steril. Masați circular timp de un sfert de oră, apoi clătiți cu apă călduță. Dacă veți repeta această operațiune de două ori pe zi, firele de păr vor ieși mai repede la suprafață.
Sarea destupă porii
Un exfoliant natural care destupă porii și este de ajutor la eliminarea celulelor moarte este sarea. Amestecați o lingură cu sare cu o lingură cu apă de trandafiri și puneți pe zona afectată. Lăsați să acționeze câteva minute, apoi clătiți. Remediul se recomandă să fie folosit de două ori pe zi. De asemenea, puteți încălzi o cană cu apă, în care să adăugați o linguriță cu sare de mare. Amestecați bine și umeziți în această soluție un disc demachiant. Tamponați bine zona în care aveți fire de păr crescute sub piele, apoi masați circular. Lăsați pielea să se usuce singură și nu clătiți. Tratamentul se face până când firele de păr vor ieși la suprafață. De asemenea, puteți pune puțină sare în gelul de duș folosit frecvent. Spălați-vă și clătiți la final.
PONT. Pentru a evita infecțiile, aplicați gel de aloe vera amestecat cu ulei de arbore de ceai.
Epilaţi întotdeauna în direcţia creşterii firelor de păr
Pentru a preîntâmpina apariția foliculitei, exfolierea este secretul, iar aceasta trebuie realizată cel puțin odată pe săptămână. Specialiștii recomandă ca pielea să fie exfoliată cu atenție, chiar și înainte de epilare. În acest sens, bicarbonatul este extrem de folositor. E adevărat că trebuie să aveți grijă pentru că exfoliază pielea puțin mai dur, însă este arma imbatabilă împotriva firelor de păr care se încăpățânează să iasă. Un lucru care trebuie ținut minte este faptul că epilarea se face doar în direcția creșterii firelor de păr. În caz contrar, acestea vor crește invers și va apărea foliculita. Dacă folosiți frecvent un aparat de ras, aveți grijă să fie curățat și dezinfectat și schimbați-l cât mai des. Pentru ca pielea să nu fie agresată, aveți grijă să o tonifiați. Un remediu care trebuie făcut odată pe săptămână este masajul cu făină de ovăz, sare de mare și orez măcinat, în părți egale. Amestecați ingredientele cu puțină apă și masați circular, apoi clătiți cu apă călduță. Aveți grijă ca pielea să nu fie transpirată și evitați cât mai mult posibil îmbrăcămintea strâmtă, care nu lasă pielea să respire.