de Anda Postolache
Obligeana este o plantă cu multiple întrebuinţări în medicina naturistă, fiind de ajutor persoanelor care suferă de anorexie, de anxietate sau care au probleme de digestie. Cu ajutorul ei se mai pot trata migrenele cauzate de stres, insomniile şi parodontoza. Tonic general al sistemului nervos
Pentru aceste efecte se prepară o tinctură. Aşadar, se umple până la jumătate un borcan cu filet cu pulbere făcută din rădăcina plantei, apoi se adaugă alcool de 96 de grade îndoit cu apă. Produsul se lasă la macerat zece zile, după care se filtrează prin tifon şi se pune la păstrare în sticluţe mici, închise la culoare. Tinctura se păstrează în locuri întunecoase şi reci. O cură de tratament (câte 20 de picături de trei ori pe zi, înainte de mese) durează opt zile.
Această tinctură se poate folosi, în combinaţie cu medicaţia de specialitate şi cu psihoterapia, pentru tratarea unor probleme de ordin psihologic, cum ar fi: schizofrenia-sindromul discordant, paranoia, simptomele apărute în urma şocurilor psihice.
S-a constatat că obligeana este un tonic general al sistemului nervos, îmbunătăţeşte memoria, ajută la recuperarea după boală.
Este necesară respectarea cu stricteţe a dozelor prescrise de terapeutul naturist, fiindcă în cazul supradozării apar reacţii grave de vomă, ameţeli. Persoanele care suferă în mod obişnuit de hiperaciditate nu vor utiliza această tinctură, deoarece creşte aciditatea.