Main menu

header

802 9 2de Carmen Ciripoiu şi Adrian Pătrăuceanu

Zveltă și grațioasă, nalba a fost folosită în vremurile trecute în bucătărie, în mâncăruri și salate. Dar tot nalba este recomandată de fitoterapeuți ca leac împotriva faringitei, laringitei, traheitei sau bronșitei.

Leac contra răgușelii

Despre nalbă se spune că se înscrie în topul celor mai bune plante împotriva tusei, a răgușelii, tulburărilor gastrointestinale, dar și a enteritei. Pentru a le veni de hac acestor afecțiuni, se recomandă să folosiți maceratul la rece de nalbă. Pentru a prepara acest medicament natural, puneți o linguriță cu rădăcină de nalbă mărunțită la 300 ml apă rece. Lăsați acoperit timp de 12 ore, de seara până dimineața. Strecurați și adăugați un vârf de cuțit cu bicarbonat, pentru a preveni iritaţiile gastrice. Preparatul se păstrează doar la frigider. Se recomandă să fie consumat fracționat, două sau trei linguri, înainte de fiecare masă.

Elixir pentru cei care suferă de cistită

Când apare cistita, ca urmare a infecției bacteriene, aparatul urinar nu își mai poate îndeplini funcția. Cum stopați bacteriile care intră în tractul urinar să nu se mai înmulțească? În acest caz, se recomandă infuzia de nalbă. Peste o linguriţă cu frunze tocate mărunt, se toarnă 300 ml apă clocotită. Amestecul este lăsat la infuzat 30 de minute, se strecoară şi poate fi băut. Se recomandă trei căni pe zi, înainte de fiecare masă, timp de trei săptămâni. Tratamentul poate fi reluat după o pauză de şapte zile. Acest preparat este un adevărat elixir pentru cei care suferă de spasme sau de crampe abdominale. În caz de pietre la rinichi și constipație cronică este util ceaiul din nalbă și flori de soc. Două lingurițe cu nalbă tocată mărunt se amestecă cu 10 g flori de soc și se pun la fiert în 300 ml apă. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat pentru zece minute. Se strecoară și se consumă. Se poate păstra la frigider, doar pentru trei zile. Se recomandă două linguri de trei pe zi, înainte de fiecare masă.

Decoctul vă scapă de afecțiuni ale vezicii urinare

Dacă ați avut blocaj renal sau suferiți de bronșită, ulcer sau gastrită puteți apela la ajutorul decoctului de nalbă. O linguriță cu vârf cu flori și frunze de nalbă mărunțite se pun în 300 ml apă clocotită. Se fierb timp de zece minute, completând cu apă atunci când lichidul se evaporă. Se consumă călduț, trei căni pe zi, pe stomacul gol. Este de ajutor și celor care suferă de iritaţii ale aparatului digestiv. Tot împotriva bronșitei, bolilor de rinichi și afecțiuni gastrice este bună și tinctura de nalbă. Modul de preparare este următorul: 30 g frunze, tulpină şi flori de nalbă, se pun într-un borcan și se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se închide ermetic și se lasă la macerat pentru zece zile, timp în care trebuie agitat de câteva ori pe zi. La final, se filtrează și se pune la decantat, la rece, pentru încă o săptămână. Se filtrează din nou și se depozitează licoarea în sticluțe închise la culoare. Se administrează 20-30 de picături, dizolvate în apă, de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni. Se reia la nevoie.

Pentru încetarea hemoragiilor interne, consumați ceai de nalbă obținut dintr-o linguriță cu plantă la 250 ml apă clocotită