de Carmen Ciripoiu şi Gabriela Comşa
Fratele sălbatic al socului, bozul este un excepţional diuretic și laxativ, fiind o armă redutabilă în curele de slăbire. Dar virtuțiile sale remarcabile nu se opresc aici.
Util în indigestie
Dacă aveţi nevoie să scăpaţi de câteva kilograme în plus, luaţi 100 g rădăcină proaspătă, tăiaţi foarte mărunt și introduceţi într-un litru de țuică tare. Se lasă la macerat pentru cinci zile. Se filtrează și se depozitează în sticle închise la culoare. Se consumă una-trei linguri pe stomacul gol pentru cura de slăbire și cu două ore înainte masă, pentru efectul purgativ. Tot bozul este util și în indigestie. În acest caz, se mestecă o bucățică de dimensiunea unghiei degetului mic, cu un sfert de oră înainte de masă. Nu depășiți doza, pentru că poate apărea diareea. Împotriva gastritei hipoacide, se recomandă un vârf de cuțit cu pulbere de rădăcină de boz, cu 20-30 de minute înainte de mesele principale.
Este excelent în cistită
Dacă suferiți de cistită, ascită sau infecții renale recidivante, vă este util maceratul din rădăcină de boz, din care se consumă o jumătate de pahar cu macerat la rece. Modul de preparare este următorul: două vârfuri de cuțit cu rădăcină de boz se mărunțește cât mai bine și se lasă la înmuiat în 250 ml apă, de seara până dimineața, când se filtrează. Preparatul se administrează pe stomacul gol. Dacă suferiți de astm, amestecați flori de boz negru, frunze de talpa-gâștei, frunze de rostopască și muguri de pin, în părți egale. O linguriță cu amestec se pune la infuzat în 300 ml apă rece timp de două ore. Se fierbe două minute, se răcește și se strecoară. Decoctul se consumă în trei doze. Atenție! Maceratul de boz este foarte puternic. În cazul abuzului, este posibilă o scădere bruscă în greutate și un deranj stomacal foarte puternic. Planta nu va fi administrată persoanelor cu diaree, care suferă de colon iritabil, gastrită hiperacidă sau care sunt slăbite. Rădăcina de boz este, de asemenea, contraindicată persoanelor care au senzație de vomă accentuată.