Main menu

header

806 6 2de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Puțini sunt cei care știu că în lume există nu mai puțin de 250 de specii de păducel, majoritatea dintre acestea având virtuți binefăcătoare. Studiat prima dată de învățații greci Galen și Dioscoride, păducelul l-a uluit pe însuși Paracelsus, care a mărturisit că acesta este un elixir de viață lungă. Iată câteva dintre afecțiunile unde păducelul este cu totul senzațional.

Înlătură stările de panică și de anxietate

Din cele mai vechi timpuri, păducelul este remarcabil împotriva bolilor de inimă, iar studiile au arătat că fructele acestei plante sunt un tonic cardiac de excepție. Drept urmare, specialiștii spun că extractul de păducel este indicat în angina pectorală. Se recomandă în jur de 400 mg extract de păducel, administrată de trei-patru ori pe zi, acesta ajutând la rărirea frecvenței crizelor cardiace și, bineînțeles, a intensității acestora. Totodată, extractul de păducel are și rolul de a contribui la starea emoțională a suferinzilor, întrucât planta are un ușor efect sedativ și înlătură stările de panică și de anxietate. Tot pentru a întări inima este bun și lichiorul de păducel. Luați doi pumni cu fructe proaspete, zdrobiți bine și puneți într-o sticlă, apoi turnați o jumătate de litru de vin roșu natural. Se lasă la macerat trei săptămâni, se strecoară și se depozitează în vase de sticlă. Se consumă un păhărel după masă.

Scade valorile ridicate ale colesterolului

806 6 3La rândul lor, flavonoidele, adică acele substanțe care dau culoarea roșie a fructelor de păducel, reușesc să împiedice depunerea grăsimilor pe artere, iar studiile au arătat că planta scade totodată și valorile ridicate ale colesterolului. În acest caz, se administrează un litru de ceai de păducel pe zi, în cure de trei săptămâni. Modul de preparare al ceaiului de păducel este următorul: trei linguri cu pulbere de plantă se pun la macerat pentru opt ore în 300 ml apă, apoi se filtrează. Această licoare se pune deoparte, iar planta rămasă se mai fierbe încă odată cu 300 ml apă, timp de un minut-două, apoi se lasă la răcit. Ulterior, se amestecă cele două preparate și se obține o jumătate de litru de infuzie, care se consumă pe parcursul unei zile. Atenție! Când pregătiți ceaiul de păducel, aveți grijă să nu folosiți vase din metal.

Stopează evoluția aterosclerozei în 3 luni

Cine suferă de hipertensiune arterială trebuie să adopte o alimentație vegetariană în care să includă multe crudități și să excludă cât mai mult sarea și condimentele iuți. În același timp, trebuie să administreze extract de fructe de păducel, unul-două grame pe zi. Tratamentul se face pe o perioadă de două luni. După trei săptămâni de pauză, tratamentul se poate relua. Potrivit studiilor, acest tratament are efecte benefice și asupra pacienților care suferă de diabet de tip II. Și tot păducelul este cel care stopează evoluția aterosclerozei. În acest caz, se administrează capsule cu extract de păducel, patru-șase pe zi. Cura durează trei luni. După două luni de pauză, tratamentul se poate relua. Pentru efect maximum, se consumă 30 ml ulei de măsline pe zi.

Pulberea atenuează sechelele postinfarct

Tot studiile au arătat că extractul de păducel stabilizează ritmul cardiac, dar efecte maxime se obțin dacă se asociază această plantă cu talpa-gâștei. În cazul în care ați rămas cu sechele postinfarct, vă este util atât extractul de fructe de păducel, cât și pulberea de flori de păducel, 200 mg din fiecare, de patru ori pe zi. În ultima perioadă, tot mai multe persoane se plâng că au circulație periferică deficitară. În acest scop este util siropul de păducel, din care se administrează trei-patru linguri pe zi. Acesta are rolul de a îmbunătăți circulația la nivelul vaselor de sânge. Siropul de fructe de păducel se prepară astfel: luați un borcan de sticlă și puneți alternativ un strat de fructe de păducel, tocate mărunt și unul mai gros de miere. Fiți atenți ca ultimul strat înainte de a pune capacul borcanului să fie stratul de miere. Lăsați la loc întunecat și răcoros timp de una-două luni. Ulterior, filtrați și depozitați în sticle închise la culoare. Aveți grijă ca sâmburii să fie dați la o parte. Preparatul este și un bun calmant pentru sistemul nervos.

Foarte apreciat în lupta cu reumatismul

Tot păducelul este una dintre plantele foarte apreciate în lupta cu reumatismul degenerativ și a durerilor articulare. În acest caz, se administrează ceaiul de păducel, un litru pe zi. Cura durează trei-patru săptămâni. Și doamnele ajunse în perioada premenopauzei sunt ajutate de păducel, planta reușind să înlăture tulburările specifice, de la bufeuri la palpitații și stări de neliniște. În acest sens, se face o cură de o lună, cu patru zile de pauză cu extract de păducel, din care se administrează un gram pe zi. Efectele tratamentului sunt maxime dacă în perioada curei doamnele vor renunța la carne și vor adopta o dietă lacto-vegetariană, în care vor introduce multe crudități. Studii recente au arătat și faptul că extractul de fructe de păducel (600 mg/zi) este de ajutor și celor care suferă de hepatită de tip B, fie de tip C. Benefică asupra sistemului circulator și a inimii este și baia cu fiertură de păducel. Fierbeți în doi litri de apă doi pumni cu frunze și boabe de păducel, strecurați și turnați în apa din baie, alături de un pumn cu sare marină.

Efectele tratamentului cu extract de păducel sunt maxime dacă în perioada curei doamnele aflate la premenopauză vor renunța la carne și vor adopta o dietă lacto-vegetariană, în care vor introduce multe crudități

Înmoaie bătăturile şi curăţă tenul

Mai puțin cunoscut, tratamentul cu păducel înmoaie bătăturile. Se folosește decoctul de plantă, obținut dintr-un pumn cu frunze și fructe mărunțite care se fierb timp de 15 mi- nute, la foc mic, în 300 ml apă. Se lasă să se răcească, apoi se folosește sub formă de comprese și cataplasme. Pentru a scăpa de infecțiile genitale, folosiți decoct de păducel (100 g fructe macerate la 200 ml apă rece). Se lasă 12 ore, se fierbe timp de cinci minute, se mai lasă la infuzat zece minute și se strecoară. Se consumă două căni pe zi. Preparatul este util și în tratarea enterocolitelor și a enteritei. Compresele sau cataplasmele cu decoct de păducel sunt utile pentru curățarea tenului și netezirea acestuia. Atenție! Cura cu păducel se face doar pe perioade de maximum trei luni. Întrucât poate produce relaxarea uterului, nu se administrează femeilor însărcinate. Evitați să conduceți după ce ați început cura cu păducel, pentru că poate provoca amețeli. Tratamentele se fac doar sub stricta supraveghere a specialistului.