Main menu

header

813 8 1de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

Geranium este o plantă-vedetă a medicinei tradiționale japoneze. Floarea spectaculoasă și frunzele de geranium furnizează un ulei esențial de excepție, lipsit de toxicitate, care nu irită și nu aduce organismului altceva decât beneficii.

Vindecă „piciorul atletului”

Cercetări extinse au pus în evidență puterea uleiului esențial de geranium de a trata infecțiile. Potrivit literaturii de specialitate, acest ulei este eficient împotriva a 24 de tipuri de bacterii și fungi. De pildă, împotriva „piciorului atletului” sau a rănilor ori tăieturilor superficiale se aplică local două picături de ulei esențial de geranium, diluat în ulei purtător de cocos, de două ori pe zi, până la vindecare, notează draxe.com. Totodată, potrivit rezultatelor unor studii de dată recentă, uleiul esențial de geranium are efect împotriva infecțiilor respiratorii acute. Utilizat cu ajutorul unui difuzor, se poate inhala de două ori pe zi sau se poate masa ușor cu acest ulei zona de la baza nărilor. În același timp, extractul de geranium a demonstrat capacitatea de a combate rinosinuzita și simptomele răcelii, atenuând, în paralel, neplăcerile bronșitei acute.

Indicat în infecțiile cu candida

Cu acțiune diuretică, uleiul esențial de geranium contribuie la eliminarea toxinelor din organism, eliberează corpul de metale grele, zahăr în exces, surplus de sodiu, de bilă și de acizi din stomac, alte elemente dăunătoare provenite din poluare, previne formarea calculilor și mărește fluxul urinar. Totodată, uleiul esențial de geranium poate fi utilizat cu rezultate excelente după eforturi fizice intense și susținute. Se amestecă cinci picături de ulei cu o lingură cu ulei-purtător de jojoba și se masează mușchii încordați și articulațiile dureroase, cu efect de eliberare rapidă a tensiunii. De asemenea, uleiul esențial de geranium este o formulă indicată împotriva infecției provocate de candida, care poate afecta cavitatea bucală, tractul intestinal sau vaginul. Potrivit rezultatelor unui studiu pe animale de laborator, produsul s-a dovedit eficient împotriva infecției cu acest patogen, diminuând semnificativ celulele agresoare, în special la nivel vaginal.

Ţine la distanţă demența!

Cercetări extinse asupra efectelor uleiului esențial de geranium au pus în evidență faptul că acest produs are efecte neuroprotectoare, prevenind instalarea demenței și a bolii Alzheimer. Impresionant prin capacitatea de a combate inflamațiile la nivelul creierului, uleiul esențial de geranium susține funcționarea acestuia, menține pe termen lung funcțiile cognitive, ajută memoria și capacitatea de concentrare, inclusiv la vârste înaintate. Potrivit experților care au elaborat o cercetare în domeniu, „uleiul esențial de geranium este benefic în tratarea și prevenția afecțiunilor neurodegenerative care au la bază inflamațiile neuronale”. De asemenea, potrivit rezultatelor unui studiu extins, derulat pe subiecți umani, timp de 183 de zile, amestecul de ulei esențial de geranium și ulei de susan are capacitatea de a ameliora semnificativ hemoragiile nazale ereditare, dând rezultate în 75% dintre cazuri.

Reduce anxietatea în timpul travaliului

Unul dintre cele mai surprinzătoare efecte ale uleiului esențial de geranium s-a dovedit a fi, în cadrul unor studii recente, acela de reducere a anxietății gravidelor în timpul travaliului. Potrivit experților care au realizat cercetarea, odată difuzat în încăpere, acest ulei a generat o calmare a pacientelor, o reducere a stării de agitație și o scădere a tensiunii arteriale. Pe de altă parte, uleiul esențial de geranium este utilizat pe scară largă în aromoterapie, grație capacității de a induce o stare de optimism și bună dispoziție, de a atenua simptomele depresiei, de a relaxa corpul și mintea. Specialiștii adaugă pe această direcție de acțiune și proprietatea uleiului esențial de geranium, folosit prin masaj, de a reduce depresia persoanelor aflate în perioada de postmenopauză.

Atenuează durerile articulare

Inflamațiile stau la baza unui mare număr de afecțiuni cronice, multe grave sau debilitante, care scad calitatea vieții. Potrivit cercetărilor, uleiul esențial de geranium poate veni în sprijinul combaterii acestora, prin proprietățile sale de excepție. Studiat intens din perspectiva introducerii în anumite medicamente care să combată inflamațiile din organism, acest ulei are deopotrivă efecte externe și interne. De altfel, o cercetare recentă a pus în evidență faptul că uleiul esențial de geranium poate fi mai util chiar decât medicația pentru a regla nivelul colesterolului din sânge sau împotriva artritei, utilizarea acestui remediu fiind sigură, fără efecte secundare. Masajul local cu ulei esențial de geranium este redutabil în ameliorarea suferințelor generate de inflamațiile articulațiilor. Specialiștii notează faptul că acest ulei „calmează foarte rapid durerile și este bine tolerat de majoritatea pacienților”. Se recomandă utilizarea unei formule de ulei de geranium organic, cu o concentrație de 100%. Se amestecă trei picături din acest ulei cu o lingură cu ulei-purtător de cocos și se aplică, prin masaj, pe locurile dureroase, pentru un efect instantaneu de atenuare a durerii.

Elimină mătreața

Uleiul esențial de geranium este folosit de secole pentru tratarea problemelor scalpului și sănătatea podoabei capilare. Una dintre cele mai eficiente formule de balsam de păr cu ulei esențial de geranium se prepară astfel: într-o ceșcuță cu apă se toarnă zece picături de ulei esențial de geranium, două linguri cu oțet, câteva picături de uleiuri esențiale diferite, în funcție de tipul de păr (lămâie pentru păr cu tendință de îngrășare, rozmarin sau salvie pentru păr normal, lavandă pentru păr uscat), apoi amestecul se pune într-o sticlă cu difuzor, se agită și se dispersează pe păr. Se lasă să acționeze câteva minute, apoi se clătește. Rezultatele sunt instantanee, combinația acționând deopotrivă la nivelul aspectului podoabei capilare, care este revitalizată rapid, și la nivelul scalpului, pe care îl tratează și îl curăță de depunerile toxice. De asemenea, câteva picături de ulei esențial de geranium pot fi turnate în balsamul cosmetic obișnuit.

Prin acțiunea sa antibacteriană, uleiul esențial de geranium contribuie la sănătatea cavității bucale

Aliat contra acneei şi dermatitelor

Date fiind proprietățile sale antibacteriene, uleiul esențial de geranium este un panaceu al frumuseții pielii, căreia îi redă strălucirea și prospețimea. Pe lângă faptul că tratează cu succes acneea, dermatitele și alte afecțiuni, acest ulei, aplicat de două ori pe zi pe zonele afectate, accelerează vindecarea, atenuează cicatricile și semnele, reduce ridurile. Se amestecă cinci picături de ulei esențial de geranium într-o lingură cu ulei-purtător de cocos sau se toarnă două picături de ulei esențial de geranium în loțiunea folosită pentru curățarea feței. Introdus în aceeași cantitate în gelul de duș, uleiul de geranium îmbunătățește aspectul pielii, prin stimularea circulației sangvine. De asemenea, acest ulei este un excelent deodorant natural.