de Elena Şerban
Întâlnită mai ales în zonele cu sol umed şi în locurile însorite sau puţin umbrite, cânepa codrului e o plantă ierboasă perenă ce atinge înălţimea de 150 cm. De la plantă se utilizează în scop medicinal frunzele, rădăcinile şi florile. Pentru a fi folosite în medicina naturistă, frunzele se recoltează primăvara, înainte de apariţia florilor, rădăcinile primăvara şi toamna, iar florile la începutul toamnei. Are rol detoxifiant
Frunzele cânepei codrului conţin ulei esenţial, principii amare, alcaloizi, saponine, flavonide, pirolizidine, răşină şi tanini.
În medicina populară românească, planta este folosită pentru eliminarea toxinelor, pentru combaterea unor afecţiuni ale pielii cauzate de boli hepatice şi renale. De asemenea, preparatele pe bază de cânepa codrului se folosesc şi pentru a scăpa de petele cauzate de acneea rozacee sau de acneea vulgară. Însă acestea nu sunt singurele utilizări. Conform ultimelor cercetări, infuzia sau tincturile din cânepa codrului sporesc rezistenţa sistemului imunitar, mărind şi rezistenţa la infecţiile virale.
Şterge rănile lăsate de acneea rozacee
Principiile amare ce se regăsesc în frunze şi rădăcini au proprietăţi anticancerigene. De aceea, pentru că nu sunt dovedite în totalitate, se mai efectuează studii şi cercetări.
Infuzia sau decoctul se prepară opărind trei linguriţe cu frunze cu un litru de apă clocotită. Se înmoaie un prosopel curat în infuzie şi se aplică pe zonele afectate de acneea rozacee, acneea vulgară sau a iritaţiilor pielii.
Atenţie! Întrucât alcaloizii pirolizidinici din cânepa codrului pot avea efect toxic, preparatele pentru uz intern din această plantă se prepară doar de către specialişti, care vă şi vor recomanda doza necesară!