de Călin Popa şi Carmen Bădulescu
Delicat și iubit vestitor al primăverii, brebenelul este, pe cât de delicat, pe atât de puternic din perspectivă terapeutică, adresându-se unor tulburări complexe, de la cele neurodegenerative la durerile articulare.
Rezolvă cu eficienţă maladia Parkinson
Brebenelul se utilizează în terapeutică în special sub forma unor extracte precis dozate, care se administrează în caz de boala Parkinson, tremurături de origine centrală, stări de agitaţie psiho-motorie. Potrivit unor cercetări derulate pe animale de laborator, infuzia din frunze de plantă a demonstrat, în multe cazuri, capacitatea de a îmbunătăți memoria persoanelor vârstnice, dovedindu-se un concurent redutabil al unor medicamente, dar cu mult mai puține efecte secundare. Cu respectarea strictă a dozelor și recomandărilor unui specialist, brebenelul se poate dovedi foarte util inclusiv în cazuri de paralizii spastice. Infuzia se prepară punând 500 ml apă clocotită peste 5 grame de plantă uscată şi bine mărunţită. Se beau zilnic două căni cu infuzie, pentru o perioadă de 14 zile.
Atenuează inflamaţiile care însoțesc traumatisme
Folosit pe scară largă în medicina tradițională chineză, brebenelul este un redutabil analgezic. Planta conține compuși prețioși, care contribuie la atenuarea inflama- țiilor care însoțesc durerile generate de diverse traumatisme, ca și pe cele de articulații. De asemenea, potrivit literaturii de specialitate, planta a demonstrat capacitatea de a atenua simptomele fibromialgiei, suferință ce se caracterizează prin existența unor zone sensibile, deseori simetrice, localizate în părțile moi ale aparatului locomotor - de cele mai multe ori la distanță de articulații - la persoanele la care nu se constată o boală reumatică evidentă care să le poată explica.
Sedativ al sistemului nervos
Brebenelul este considerat un tonic pentru întregul organism, se consideră prin tradiție că îmbunătățește circulația sangvină și că susține mișcarea optimă a energiilor care străbat corpul. De asemenea, extractul de plantă a dovedit proprietatea de a trata cu succes ulcerul peptic, notează verywellhealth.com. În același timp, cercetări extinse au pus în evidență faptul că brebenelul conține un alcaloid important, numit tetrahidropalmatină, care poate acționa ca un sedativ la nivelul sistemului nervos. În plus, prin acțiunea unui alt alcaloid, dehidrocoribulbină, planta blochează semnalele de durere care vin dinspre creier asemenea medicamentelor și, foarte important, nu dă dependență și nici nu „cere” mărirea dozei pentru a se obține rezultatul dorit, aspecte care au devenit alarmante la nivel mondial odată cu creșterea consumului de opioide.
Extractul de plantă a dovedit proprietatea de a trata cu succes ulcerul peptic
De folos în dezechilibre emoţionale
Dat fiind efectul asupra sistemului nervos, brebenelul este celebru în medicina tradițională chineză pentru proprietatea de a ameliora semnificativ depresia moderată, tulburările mentale medii și o gamă largă de dezechilibre emoționale care nu au accente de boală cronică. Pentru a prepara acasă un ceai tradițional cu care se tratează acest tip de afecțiuni, rădăcina de brebenel este fiartă într-o primă fază în oțet, pentru a i se potența calitățile, apoi se face ceai. De asemenea, există și formule de granule de brebenel, care se fierb în apă timp de 30 de minute, în cantitățile indicate de ambalaj și la recomandarea unui fitoterapeut, pentru a se obține un ceai care se bea pe parcursul zilei.