de Ştefania Băcanu şi Daniel Şuta
Sezonul rece și schimbările bruște de temperatură sunt propice pentru infecțiile virale, pentru gripă, tuse și febră. Toate acestea afectează organele interne, în timp. Un tratament natural făcut, de regulă la începutul toamnei, sau vara târziu, ajută corpul să lupte împotriva afecțiunilor. În acest sens, extractul de iederă este unul dintre cele mai bune remedii care calmează tusea și tratează afecțiunile respiratorii.
Are efect expectorant
Hippocrate, părintele medicinei, se numără printre primii oameni de știință care au recunoscut beneficiile iederei. Astfel, frunzele, fructele și rădăcinile de iederă erau folosite în Antichitate ca uz intern, pentru tratarea răcelilor, dar și în uz extern, împotriva durerilor de urechi, de cap și de dinți, în tratarea gutei, a durerilor de splină, a afecțiunilor pulmonare, și a arsurilor. În prezent, se utilizează extractul din frunze de iederă, iar efectele pe care le are asupra organismului sunt demonstrate prin studii științifice. Grație substanțelor care se regăsesc în frunzele de iederă, cum ar fi saponinele sau acizii organici, secreţiile vâscoase rezultate în urma unor infecții virale, sunt fluidificate. Exctractul de plantă acționează asupra căilor respiratorii în trei moduri. Are efect expectorant, adică mucusul vâscos ce se găseşte în bronhii este lichefiat, musculatura bronşică se relaxează, iar tusea convulsivă se calmează. Potrivit specialiștilor, extractul din frunze de iederă poate fi utilizat atât în formele acute ale tusei și febrei, cât și în bolile inflamatorii cornice, însoțite de tuse. Acest remediu este foarte bine tolerat și poate fi administrat inclusiv copiilor cu vârsta de peste doi ani. În cazul celor care se confruntă cu bronșită, este recomandat decoctul preparat din două lingurițe cu frunze de iederă, adăugate la 250 ml apă clocotită. Se acoperă vasul, se lasă la răcit și se consumă neîndulcit, câte două căni pe zi, dimineața și seara, timp de zece zile. Decoctul are efect antispastic și antibacterian.
Vindecă umflăturile interne
Pe lângă efectul extraordinar pe care îl are în cazul tusei și al problemelor respiratorii, extractul de iederă este unul dintre cele mai cunoscute remedii în cazul inflamațiilor din organism. În astfel de cazuri, este recomandat să consumați această plantă sub orice formă, de la ceai, până la cataplasme care se aplică direct pe pielea cu probleme, pentru cei care se confruntă cu disconfort și durere după o accidentare sau o intervenție chirurgicală, sau pe zonele inflamate, rezultate în urma lovirii sau, pur și simplu, a îmbolnăvirii anumitor organe, pentru că iedera vindecă și umflăturile interne. Potrivit specialiștilor, inflamațiile netratate pot grăbi declanșarea și răspândirea cancerului. În urma unui studiu efectuat pe animale, s-a descoperit că extractul de iederă poate fi un tratament util pentru artrită și reumatism. În cazul șoarecilor, de exemplu, care au fost folosiți în experiment, inflamațiile articulare s-au redus constant după șapte zile de tratament. Acest lucru înseamnă că iedera reprezintă un tratament potențial rentabil pentru inflamație și artrită. Aceste afecţiuni, lăsate la voia întâmplării, pot declanșa cancerul, cu toate că investigaţiile sunt încă în desfășurare. Numeroasele proprietăți pe care le au frunzele de iederă sugerează o activitate antioxidantă semnificativă. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că planta are capacitatea de a opri răspândirea și dezvoltarea cancerului. De asemenea, prin eliminarea radicalilor liberi și prevenirea mutației, frunzele de iederă ajută la protejarea organismului de o gamă largă de boli cronice, printre care și cancerul.
PONT. O cură de 14 zile pe an cu extract de iederă îmbunătățește funcția pulmonară.
Sporeşte fermitatea pielii
Extractul de iederă este folosit și în cosmetică și pentru remodelarea corporală. Este recunoscut pentru efectul pe care îl are asupra grăsimilor acumulate sub piele, sau care dau aspectul de coajă de portocală, adică, celulita. În plus, drenează și sporește fermitatea pielii și hidratează țesutul îmbătrânit. Extractul se obține din macerarea a 30 g plantă într-un amestec de apă (500 ml) și 25 g glicerină vegetală organică, timp de două zile. După ce s-a obținut soluția, se aplică pe piele, pe zonele cu probleme, de exemplu coapse sau șolduri, se acoperă cu o folie și se lasă să acționeze 30 de minute. Se clătește, apoi, cu apă călduță. Se repetă tratamentul cel puțin de două ori pe săptămână. Pentru ten, este un produs excelent în lupta cu acneea și punctele negre. În acest caz, se folosește gomajul din frunzele uscate de iederă.