Main menu

header

824 9 2de Călin Popa şi Adrian Pătrăuceanu

Condiment excepțional, folosit pentru proprietățile sale încă din Antichitate, șofranul este un adevărat aur vegetal, căruia știința modernă i-a confirmat capacitatea de a modula zeci de căi biologice.

Recomandat în chimioterapie

Documente care datează încă din vremea lui Hipocrate arată că, acum mii de ani, şofranul se folosea ca tratament în peste 90 de afecţiuni, printre care tuse, răceli, dureri de stomac, sângerări ale uterului, scarlatină, boli cardiace. Studiile de dată recentă au pus în evidență că acest condiment remarcabil conţine un compus numit crocetină. În cadrul unui studiu publicat în revista Oncotarget, cercetătorii au prezentat rezultate ale unor teste pe animale de laborator care arată că acidul crocetinic, compus purificat din crocetină, a inhibat dezvoltarea celulelor de cancer pancreatic uman, cărora le-a redus dezvoltarea chiar și cu 75%. În plus, doza de acid crocetinic necesară pentru a obţine aceste rezultate nu a fost toxică pentru celulele sănătoase, cercetătorii observând că aceşti carotenoizi din șofran sunt bine toleraţi de corp în doze mari şi că poate fi recomandată utilizarea lor în chimioterapie.

Alungă depresia ușoară și moderată

Şofranul este renumit din timpuri străvechi pentru capacitatea de a ameliora unele afecțiuni psihiatrice. De la vechii medici persani care foloseau condimentul în tratarea depresiei la comparațiile cu efectul unor medicamente moderne, șofranul confirmă încontinuu capacitatea de a deveni un aliat împotriva acestei boli care a devenit o plagă a mileniului trei. Potrivit unor cercetări de dată recentă, derulate pe subiecți umani, condimentul administrat zilnic în doze de 30 mg a demonstrat beneficii similare medicamentelor de sinteză în depresia uşoară și moderată, cu o rată medie de regresie de 25%. În același timp, șofranul este eficient în tratarea disfuncțiilor erectile, notează healthline.com. În cadrul unui studiu pe 20 de pacienţi care sufereau de această afecţiune și cărora li s-a administrat o capsulă de 200 mg şofran în fiecare dimineaţă, timp de zece zile, s-a constatat o îmbunătățire semnificativă, inclusiv în cazul voluntarilor cu diabet. Un mare număr de studii recente au confirmat faptul că șofranul, administrat în doze de 30 mg pe zi timp de două luni, ameliorează simptomele sindromului premenstrual. Pe de altă parte, după ce s-au măsurat markerii de sindrom metabolic la un număr de pacienţi incluși într-o cercetare de anvergură, specialiștii au confirmat faptul că administrarea a 100 mg şofran pe zi, timp de trei luni, a redus cu un procent notabil riscul crescut de instalare a acestei afecțiuni complexe, greu de tratat și care poate genera diabet, obezitate sau boli cardiovasculare.

Alexandru cel Mare făcea baie în apă caldă cu şofran pentru a-şi vindeca rănile de război

 

Un studiu desfăşurat de o echipă de cercetători australieni a arătat că şofranul încetineşte progresul dege- nerării maculare. Cercetătorii au înregistrat la toți pacienții o ameliorare în calitatea vederii, în percepţia culorilor şi a contrastului, o mai bună abilitate de a citi şi de a vedea în lumină slabă. De asemenea, șofranul s-a dovedit sigur şi eficient în tratarea formelor uşoare şi moderate de Alzheimer, rezultatele studiilor arătând că administrarea a 30 mg șofran pe zi are aceleași efecte cu ale tratamentelor medicamentoase dedicate, dar cu mult mai puţine efecte secundare.