Main menu

header

825 8 1de Ștefania Băcanu şi Adrian Barna

Maniocul este a șasea cultură alimentară a lumii, după grâu, porumb, orez, cartof și orz, grație beneficiilor pe care le aduce organismului. Consumul regulat al rădăcinoasei stimulează circulația, crește numărul celulelor roșii, îmbunătățește digestia și protejează sănătatea inimii. Este considerat cartoful continentului negru, cu rădăcini foarte bogate în hidrați de carbon, îndeosebi amidon.

Consumat în cantităţi considerabile, reduce riscul de malformaţii la nou-născuţi

Maniocul este originar din America de Sud, mai exact din nord-estul Braziliei, dar se cultivă în toată lumea, fiind unul dintre cele mai apreciate alimente, grație conținutului de vitamine, calciu și fosfor. În comparație cu frunzele, rădăcina este săracă în proteine și alte substanțe nutritive, dar bogată în carbohidrați, calciu și fosfor. De aceea, este partea care se utilizează în hrană. Conține de două ori mai multe calorii decât cartoful dulce, fiind considerată planta cu cel mai mare randament energetic, după trestia de zahăr. Consumul regulat de manioc reduce colesterolul, previne diabetul și apariția bolii Alzheimer, îmbunătățește activitățile metabolice, menține densitatea osoasă și echilibrul lichidelor în corp și protejează sănătatea inimii. Un studiu realizat în 2010 arată că peste 700 de milioane de oameni din întreaga lume, în special din Africa, Asia și America Latină, depind de produsele derivate din rădăcina de manioc pentru a-și asigura alimentația. În ceea ce privește nașterea unui copil, viitorii părinți sunt îngrijorați de eventuale probleme sau defecte cu care se poate naște bebelușul. De aceea, cel mai simplu este ca acest lucru să fie prevenit, atât cât este posibil. Maniocul poate ajuta în acest sens, grație cantității de vitamine din complexul de B-uri, dacă este consumat frecvent. Astfel, șansele unei eventuale malformații ale copilului scad considerabil.

„Pune la colţ” anemia, graţie fierului conţinut

Una dintre cele mai valoroase contribuții pe care le aduce maniocul prin consumul regulat este fierul, esențial pentru funcționarea normală a corpului, cu un rol extrem de semnificativ în formarea celulelor roșii noi. Acest fapt previne anemia și alte afecțiuni similare. O cantitate mare de celule în organism crează un flux mai sănătos de sânge și oxigen pentru sistemele organelor periferice și extremități. Regenerarea și repararea celulară este îmbunătățită, ceea ce înseamnă că și vindecarea eventualelor răni se produce mult mai repede. Un alt beneficiu adus de această rădăcinoasă este conținutul bogat în fibre alimentare, asociate în mod direct cu un impact pozitiv asupra mai multor afecțiuni ce pot apărea în organism, dar cel mai semnificativ este cel legat de digestie.

Aduce alinare în balonare

Fibrele contribuie la o tranzitare mai rapidă a tractului, eliminând pericolul de constipație, balonare, durere intestinală și chiar a unelor afecțiuni mai grave, precum cancerul. În plus, fibrele mențin sănătatea inimii, curățând colesterolul rău existent pe pereții arteriali și pe vasele de sânge, contribuind, astfel, la eliminarea aterosclerozei și ale altor boli asociate, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale sau oculare. Proteina din compoziția maniocului este, de asemenea, un element esențial pentru sănătatea organismului, chiar dacă cele mai multe persoane își iau doza de proteine din carne, pește sau lactate. Pentru vegetarieni, de exemplu, rădăcinoasa este cea mai bună sursă. Astfel, procesele din corp, dezvoltarea mușchilor, creșterea, vindecarea și alte activități esențiale pot fi îmbunătățite dacă maniocul este consumat cu regularitate.

Maniocul nu conține gluten, de aceea este recomandat celor cu intoleranță la gluten și a celor suferinzi de boala celiacă

Un condiment aromat pentru fripturi

Maniocul se consumă în întreaga lume și constituie un element de bază în anumite culturi, grație combinației unice de carbohidrați, vitamine, minerale și compuși organic, dar și un nivel scăzut de grăsimi saturate, colesterol și sodiu. Pentru că este o sursă bogată de fibre alimentare și proteine, maniocul se consumă în diverse forme, de la rădacina care se prepară precum cartoful prăjit, la făina pentru pâine sau produse de patiserie, până la specialități de băuturi, cum ar fi siropul aromat, folosit ca bază pentru diferite sosuri, dar și ca un condiment pentru fripturi. În unele țări se consumă și frunzele, dar numai după ce au fost foarte bine spălate și fierte în două ape. Rădăcinoasa dă o aromă specială supelor și garniturilor din cartof sau orez. În prepararea budincilor, se utilizează boabele. De regulă, pentru desert este preferat maniocul dulce, a cărui rădăcină este mai moale și mai parfumată. Rădăcinoasa, în varianta amară, este folosită și ca aliment pentru animale.